Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Te rog tata, NU ma mai lovi!  

Parca a fost ieri…

E ora 6. Vine. Stiu ca vine. Eu inca nu mi-am terminat temele si stiu ca mi-o iau daca e nervos. Mama nu e. Macar imi lua apararea cat de cat, dar e plecata.
Nu stiu ce sa ii mai spun.
Daca ma prefac ca dorm, oare ma lasa in pace?
Sau sa ii spun ca mi-e rau. Ihm, de parca ar conta.
Se aud scarile. Uff la cum trosneste, nu-i aia buna.
Mai bine ma pregatesc si inchid ochii la fiecare lovitura…
Ma uit la el si il rog sa nu mai dea. Nu ii pasa, mai imi da doua.
Imi tot repeta ca ‘daca nu ma loveste el, ma va lovi soarta, ca voi iesi un pierde-vara, ca e de datoria lui sa ma bata, sa invat, ca unde loveste tata, creste si doar asa voi iesi un educat’.

Am 8 ani si nu inteleg cum poate educa o palma. Ma doare fundul, dar cel mai tare sufletul.  Palma de la fund trece curand si nu o s-o mai simt, dar cu palmele de pe suflet ce fac?

Cica om mare te faci daca iti stii parinti de frica, dar eu nu vreau sa imi fie frica de ei, eu vreau o imbratisare si sa ii stiu langa mine.
Mama ma iubeste, dar ma altoieste si ea cand sparg ceva. Nu ca tata, ea ma trage de urechi. Mi-a zis ca nu e acelasi lucru. Nu e. Urechile ma dor mai mult timp si ma dor mai rau ca palmele la fund.
Cand o sa fiu mare nu o sa-mi lovesc copilul.  Stiu asta de acum.

Azi…

Am 32 de ani si un baietel de 5 ani. Face multe nazdravanii si tipa cateodata cand e obosit de nu ma mai aud.
Intr-o zi a fost agitat si mi-a raspuns la vorba, am ridicat palma si am vrut sa il lovesc. Si pe mine m-a lovit tata si am iesit bine, nu?
Cand am vrut sa ii trag vreo doua, s-a uitat la mine si mi-a zis ‘ce faci tata?’.
M-am oprit ingrozit de mine. Rusinat am lasat palma jos si l-am luat in brate.
Am plans inauntrul meu, pentru ca in afara nu pot, ‘doar muierile plang’.

Pornirea e in noi, toti. Pornirea de a da ‘o palma’, ‘una mica sa te tina minte’, ‘doar una nu a omorat pe nimeni’, ‘o palma corectiva, ca altfel ti se suie in cap’…

Nici o palma vreodata NU a educat pe nimeni.
Dragi tatici, nu va indepartati copiii!
Sprijiniti-i si fiti aproape de ei. Au nevoie de imbratisari si de un exemplu, nu de un strain de care sa le fie frica.

Tata? Inca traieste. Il vizitez singur de cateva ori pe an sa ii duc mancare si medicamente.  Mama nu mai e de mult timp. L-am dus si pe fiu-meu cand era mic, pana cand a tipat la el ca i-a spart un bibelou. Mai bine fara bunic, decat unul cum am avut eu. Prefer sa ii vorbesc frumos de el, decat sa fie dezamagit.

Mihai

Nota: cand imi scriu taticii.

Pin It on Pinterest

Share This

Optimism la lingurita

Sa plangi in bratele copilului poate fi vindecator