Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Povestea noastra de alaptare a luat sfarsit

by | Sep 28, 2019 | Jurnalul meu

Zambetul alaptarii este magic!

Iubesc momentele noastre si mai ales cele din ultimele 2 saptamani de cand el a crescut si a devenit tot mai activ langa mine.
Il ador cum ma priveste si mai ales bucuria pe care o are cand suntem impreuna. Parca nu vreau sa mai creasca sau timpul sa treaca mai greu pentru ca stiu ca sunt momente care trec prea repede. Nu stiu cand a facut 3 luni dar m-a facut asa fericita.’

Asta scriam despre alaptarea frumoasa pe care o aveam acum ceva vreme.
Eram entuziasmata si fericita sa traiesc lucruri pe care nu credeam ca le voi trai vreodata. Plecasem la drum relaxata si cu sperante ca voi alapta mult, speram sa trec de cel putin primul an.
Totusi, luam in calcul orice varianta si am tinut cu dintii sa ajung macar la 6 luni.
Cand spun cu dintii ma refer chiar la asta.
Nu stiu exact ce s-a schimbat dar acum cateva saptamani, Achim a inceput sa pape doar semi-adormit: san sau biberon.
Pur si simplu treaz refuza orice varianta.
De atunci am si iesit rar din zona noastra pentru ca trebuia sa fiu acasa, in semiintuneric, cu zgomot alb si pregatita de chin.
La botez am facut 4 drumuri dus intors cu el acasa. M-am felicitat pentru ca am ales o locatie aproape, altfel nu stiu ce faceam.

Alaptatul se petrecea mai tot timpul doar in brate leganat si pus la san. In picioare, leganam un gras de 7 kg, apoi 8 kg, pentru ca acum sa ajunga la 9 kg.
Dupa fiecare astfel de alaptare plangeam de dureri de maini si spate. Am avut multe momente cand el urla la san si eu plangeam uitandu-ma la el. Imi repetam intr-una: E doar o faza si o sa treaca si iar o sa fie bine.
Dupa ultimele doua saptamani, am inceput sa imi repet doar: Hai inca un pic, macar pana la 6 luni.

Noaptea papa adormit la san, desi nici acolo nu mai era vreo placere. Tot chin, tot zbatut, tot plans..
De cateva zile au disparut cu tot cu leganatul meu mesele de zi. Suzeta nu a acceptat nicodata si dupa primele saptamani nici nu am mai incercat sa ii dau. Eram pregatita sa ma suzeteze pe mine, dar de unde.. am dormit cu el langa mine, la piept din a doua luna. Speram sa ajute.  Nu stiu daca mai avea ce suge, caci nu imi mai simteam sanul plin de viata de mult.

Inca il pun la san si ma uit la el si ii spun ca e doar a lui, cand vrea doar sa il primeasca.
El imi zambeste, se uita frumos in ochii mei si apoi il impinge.

Am o tristete pe care doar mamele care au alaptat o stiu. Eu nu o cunosteam pana acum. La Alexandru a fost un episod mult prea scurt.
Ma uit cu jind la mamele din jur cand vad cum alapteaza si am un gust amar.
Sunt fericita ca am facut-o chiar si pana acum.

Daca am un sfat?
Nu am. In continuare cred ca alaptarea este o decizie personala. Fiecare mama stie cat ii este de usor sau de greu sa o faca. As fi fost mega fericita sa ii fi alaptat si pe ceilalti doi macar atat. As fi fost in extaz sa il mai alaptez pe Achim, macar un pic.
Ca va pot spune este doar sa NU ii lasati pe cei din jur sa va blameze sau sa va judece. Voi stiti cel mai bine ce este ok pentru voi si bebelusul vostru!

Alapatari linistite va doresc si sa tina cat va doriti!

Multa grija si iubire!

Pin It on Pinterest

Share This