Confidentialitate

Zataro Boutique SRL asigură, în condiţiile legii, păstrarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal ale clientilor şi respectarea dreptului acestuia la protecţia vieţii private în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal. Această obligaţie nu se aplică în cazul oricărei informaţii dezvăluite de catre clienti unor terţi.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează de către Zataro Boutique SRL în temeiul legii, cu bună credintă, în scopuri legitime pentru încheierea şi executarea altor contracte de servicii de catre Zataro Boutique SRL, respectiv prestarea serviciilor de catre companie.

Clientul declară că este de acord cu prelucrarea datelor sale cu caracter personal şi că este în cunoştinţă de cauză că se bucură de drepturile prevăzute de Legea nr. 677/2001, în special de: (a) dreptul de acces (de a cere confirmarea, la cerere şi în mod gratuit, o data pe an, a faptului că datele care îl privesc sunt sau nu prelucrate de catre Zana Scutecel, (b) dreptul de intervenţie asupra datelor (de a cere şi obţine rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor sale cu caracter personal, transformarea acestora în date anonime precum şi notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele oricărei operaţiuni efectuate asupra datelor, dacă această notificare nu se dovedeşte imposibilă sau disproporţionată faţă de scopul legitim care ar putea fi lezat), (c) dreptul de opoziţie (de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia unor dispoziţii legale contrare), (d) dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de legea nr. 677/2001 care i-au fost încălcate şi repararea prejudiciului încercat.

Toate datele personale pe care ni le furnizati in calitate de utilizator/vizitator beneficiaza de prelucrare numai in scopul oferirii in conditii optime a serviciilor asociate site-ului Zana Scutecel (zanascutecel.ro)

Site-ul Zana Scutecel (zanascutecel.ro) este operat de societatea Zataro Boutique, cu sediul in Bdul Platanilor, 62, Corbeanca, Ilfov,  inscrisa in Registrul Comertului cu numarul J23/1289/2017,  CUI 37290922

Prin completarea formularului de inregistrare de pe Zana Scutecel (zanascutecel.ro) utilizatorul declara ca isi da, in mod expres si neechivoc, consimtamantul ca datele sale cu caracter personal sa fie prelucrate si folosite in viitor de catre administratorii Zana Scutecel (zanascutecel.ro) in urmatoarele scopuri:

  • Stabilirea contactului cu clientii;
  • Prelucrarea comenzilor;
  • Participarea la concursuri, promotii;
  • Transmiterea de mesaje non-comerciale sau de tip administrativ (privind schimbari in site, contul de utilizator, etc);
  • Transmiterea de oferte, promotii, mesaje publicitare si de marketing privind activitatea Zana Scutecel (zanascutecel.ro) si a tertilor cu care Zana Scutecel (zanascutecel.roare relatii de orice natura (inclusiv comerciale).

Compania va retine datele personale si le va folosi in scopul informarii utilizatorilor privind situatia contului de pe Zana Scutecel (zanascutecel.ro), privind evolutia si starea comenzilor, precum si in evaluarea produselor si serviciilor oferite.

Informatiile solicitate in cazul platilor online intra sub incidenta conditiilor de utilizare a procesatorilor de plati, iar Zana Scutecel (zanascutecel.ro) nu va solicita si nu va stoca niciun detaliu referitor la cardul dumneavoastra.

Daca aveti intrebari sau nelamuriri in legatura cu acesti termeni de confidentialitate, nu ezitati sa ne contactati prin intermediul formularului dedicat de contact sau la adresa de email [email protected].

 Arhivarea datelor cu caracter personal

Zataro Boutique SRL arhivează informaţiile în bazele sale de date, cum sunt zonele de administrare ale site-urilor. Aceste informaţii sunt păstrate şi folosite de către Zataro Boutique SRL pentru a-şi putea respecta termenii contractuali şi pentru a putea furniza servicii noi şi din ce în ce mai bune clienţilor săi.

De asemenea, agenţia poate păstra datele utilizatorilor săi înregistraţi, în conformitate cu legislaţia românească în vigoare, şi după ce a încetat relaţia contractuală dintre cele două părţi.

 Newslettere şi alerte

Unele dintre serviciile Zataro Boutique SRL ofera utilizatorilor posibilitatea de a primi newslettere şi alerte prin poşta electronică sau cea clasică, existand posibilitatea ca utilizatorii sa poata opta oricand pentru varianta de a nu mai primi astfel de notificări, cu un singur click pe link-ul de dezabonare din newsletter/alertă.

Cum accesul utilizatorilor la serviciile Zataro Boutique SRL.  se face, în unele din din cazuri, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole, recomandăm ca  aceste elemente sa nu fie dezvaluite unui tert, chiar daca acesta afirma că vă contactează din parteaZataro Boutique SRL

Pentru un nivel sporit de securitate, la sfârşitul vizitei pe site-urile Zataro Boutique SRL  este absolut utila închiderea fereastrei browser-ului în care s-a lucrat sau click pe „Sign out”/”Log off” în pagina vizitata.

Zataro Boutique SRL nu este răspunzătoare pentru securitatea datelor trimise de către dumneavoastră către noi.

Cookies

Acest website foloseste cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

„Cookie”-urile joaca un rol important in facilitarea accesului si livrarii multiplelor servicii de care utilizatorul se bucura pe internet, cum ar fi:

• Personalizarea anumitor setari precum: limba in care este vizualizat un site, moneda in care se exprima anumite preturi sau tarife, pastrarea optiunilor pentru diverse produse (masuri, alte detalii etc) in cosul de cumparaturi (si memorarea acestor optiuni) – generandu-se astfel flexibilitatea „cosului de cumparaturi” (accesarea preferintelor vechi prin accesarea butonului „inainte” si „inapoi”)

• Cookie-urile ofera detinatorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de catre utilizatori, astfel incat sa le poata face si mai eficiente si mai accesibile pentru utilizatori.

• Permit aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit site pentru a crea o experienta de navigare mai valoroasa, mai utila si mai placuta;

• Imbunatatesc eficienta publicitatii online.

Ce este un “cookie”?

Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu “cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul.

Cookie-ul este instalat prin solicitara emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet.

Care sunt avantajele cookie-urilor?

Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta.

Care este durata de viata a unui cookie?

Cookieurile sunt administrate de webservere. Durata de viata a unui cookie poate varia semnificativ, depinzand de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusive pentru o singura sesiune (session cookies) si nu mai sunt retinute odata de utilizatorul a parasite website-ul si unele cookie-uri sunt retinute si refolosite de fiecare data cand utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri permanente’). Cu toate aceste, cookie-urile pot fi sterse de un utilizator in orice moment prin intermediul setarilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terti?

Anumite sectiuni de continut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terte parti/furnizori (ex: news box, un video sau o reclama). Aceste terte parti pot plasa de asemenea cookieuri prin intermediul site-ului si ele se numesc „third party cookies” pentru ca nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terti trebuie sa respecte de asemenea legea in vigoare si politicile de confidentialitate ale detinatorului site-ului.

Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site

O vizita pe acest site poate plasa cookie-uri in scopuri de:

• Cookie-uri de performanta a site-ului

• Cookie-uri de analiza a vizitatorilor

• Cookie-uri pentru geotargetting

• Cookie-uri de inregistrare

• Cookie-uri pentru publicitate

• Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate

DREPTURILE UTILIZATORILOR

In contextul prelucrarii datelor cu caracter personal, utilizatorii au urmatoarele drepturi prevazute de Legea nr.677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare:

1.  Informarea persoanei vizate

Art. 12. – (1) În cazul în care datele cu caracter personal sunt obtinute direct de la persoana vizata, operatorul este obligat sa furnizeze persoanei vizate cel putin urmatoarele informatii, cu exceptia cazului în care aceasta persoana poseda deja informatiile respective:

            a) identitatea operatorului si a reprezentantului acestuia, daca este cazul;

             b) scopul în care se face prelucrarea datelor;

             c) informatii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; daca furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie si consecintele refuzului de a le furniza; existenta drepturilor prevazute de prezenta lege pentru persoana vizata, în special a dreptului de acces, de interventie asupra datelor si de opozitie, precum si conditiile în care pot fi exercitate;

            d) orice alte informatii a caror furnizare este impusa prin dispozitie a autoritatii de supraveghere, tinând seama de specificul prelucrarii.

            (2) În cazul în care datele nu sunt obtinute direct de la persoana vizata, operatorul este obligat ca, în momentul colectarii datelor sau, daca se intentioneaza dezvaluirea acestora catre terti, cel mai târziu pâna în momentul primei dezvaluiri, sa furnizeze persoanei vizate cel putin urmatoarele informatii, cu exceptia cazului în care persoana vizata poseda deja informatiile respective:

            a) identitatea operatorului si a reprezentantului acestuia, daca este cazul;

              b) scopul în care se face prelucrarea datelor;

             c) informatii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevazute de prezenta lege pentru persoana vizata, în special a dreptului de acces, de interventie asupra datelor si de opozitie, precum si conditiile în care pot fi exercitate;

            d) orice alte informatii a caror furnizare este impusa prin dispozitie a autoritatii de supraveghere, tinând seama de specificul prelucrarii.

            (3) Prevederile alin. (2) nu se aplica atunci când prelucrarea datelor se efectueaza exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.

             (4) Prevederile alin. (2) nu se aplica în cazul în care prelucrarea datelor se face în scopuri statistice, de cercetare istorica sau stiintifica, ori în orice alte situatii în care furnizarea unor asemenea informatii se dovedeste imposibila sau ar implica un efort disproportionat fata de interesul legitim care ar putea fi lezat, precum si în situatiile în care înregistrarea sau dezvaluirea datelor este expres prevazuta de lege.

2.  Dreptul de acces la date

Art. 13. – (1) Orice persoana vizata are dreptul de a obtine de la operator, la cerere si în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situatia în care prelucreaza date cu caracter personal care privesc solicitantul, sa comunice acestuia, împreuna cu confirmarea, cel putin urmatoarele:

            a) informatii referitoare la scopurile prelucrarii, categoriile de date avute în vedere si destinatarii sau categoriile de destinatari carora le sunt dezvaluite datele;

            b) comunicarea într-o forma inteligibila a datelor care fac obiectul prelucrarii, precum si a oricarei informatii disponibile cu privire la originea datelor;

            c) informatii asupra principiilor de functionare a mecanismului prin care se efectueaza orice prelucrare automata a datelor care vizeaza persoana respectiva;

            d) informatii privind existenta dreptului de interventie asupra datelor si a dreptului de opozitie, precum si conditiile în care pot fi exercitate;

            e) informatii asupra posibilitatii de a consulta registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal, prevazut la art. 24, de a înainta plângere catre autoritatea de supraveghere, precum si de a se adresa instantei pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispozitiile prezentei legi.

            (2) Persoana vizata poate solicita de la operator informatiile prevazute la alin. (1), printr-o cerere întocmita în forma scrisa, datata si semnata. În cerere solicitantul poate arata daca doreste ca informatiile sa îi fie comunicate la o anumita adresa, care poate fi si de posta electronica, sau printr-un serviciu de corespondenta care sa asigure ca predarea i se va face numai personal.

            (3) Operatorul este obligat sa comunice informatiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei optiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (2).

            (4) În cazul datelor cu caracter personal legate de starea de sanatate, cererea prevazuta la alin. (2) poate fi introdusa de persoana vizata fie direct, fie prin intermediul unui cadru medical care va indica în cerere persoana în numele careia este introdusa. La cererea operatorului sau a persoanei vizate comunicarea prevazuta la alin. (3) poate fi facuta prin intermediul unui cadru medical desemnat de persoana vizata.

            (5) În cazul în care datele cu caracter personal legate de starea de sanatate sunt prelucrate în scop de cercetare stiintifica, daca nu exista, cel putin aparent, riscul de a se aduce atingere drepturilor persoanei vizate si daca datele nu sunt utilizate pentru a lua decizii sau masuri fata de o anumita persoana, comunicarea prevazuta la alin. (3) se poate face si într-un termen mai mare decât cel prevazut la acel alineat, în masura în care aceasta ar putea afecta bunul mers sau rezultatele cercetarii, si nu mai târziu de momentul în care cercetarea este încheiata. În acest caz persoana vizata trebuie sa îsi fi dat în mod expres si neechivoc consimtamântul ca datele sa fie prelucrate în scop de cercetare stiintifica, precum si asupra posibilei amânari a comunicarii prevazute la alin. (3) din acest motiv.

            (6) Prevederile alin. (2) nu se aplica atunci când prelucrarea datelor se efectueaza exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, daca aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.

3.  Dreptul de interventie asupra datelor

            Art. 14. – (1) Orice persoana vizata are dreptul de a obtine de la operator, la cerere si în mod gratuit:

            a) dupa caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conforma prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte;

            b) dupa caz, transformarea în date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma prezentei legi;

            c) notificarea catre tertii carora le-au fost dezvaluite datele a oricarei operatiuni efectuate conform lit. a) sau b), daca aceasta notificare nu se dovedeste imposibila sau nu presupune un efort disproportionat fata de interesul legitim care ar putea fi lezat.

            (2) Pentru exercitarea dreptului prevazut la alin. (1) persoana vizata va înainta operatorului o cerere întocmita în forma scrisa, datata si semnata. În cerere solicitantul poate arata daca doreste ca informatiile sa îi fie comunicate la o anumita adresa, care poate fi si de posta electronica, sau printr-un serviciu de corespondenta care sa asigure ca predarea i se va face numai personal.

            (3) Operatorul este obligat sa comunice masurile luate în temeiul alin. (1), precum si, daca este cazul, numele tertului caruia i-au fost dezvaluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizata, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei optiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (2).

4.  Dreptul de opozitie

            Art. 15. – (1) Persoana vizata are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate si legitime legate de situatia sa particulara, ca date care o vizeaza sa faca obiectul unei prelucrari, cu exceptia cazurilor în care exista dispozitii legale contrare. În caz de opozitie justificata prelucrarea nu mai poate viza datele în cauza.

            (2) Persoana vizata are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit si fara nici o justificare, ca datele care o vizeaza sa fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui tert, sau sa fie dezvaluite unor terti într-un asemenea scop.

            (3) În vederea exercitarii drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) persoana vizata va înainta operatorului o cerere întocmita în forma scrisa, datata si semnata. În cerere solicitantul poate arata daca doreste ca informatiile sa îi fie comunicate la o anumita adresa, care poate fi si de posta electronica, sau printr-un serviciu de corespondenta care sa asigure ca predarea i se va face numai personal.

            (4) Operatorul este obligat sa comunice persoanei vizate masurile luate în temeiul alin. (1) sau (2), precum si, daca este cazul, numele tertului caruia i-au fost dezvaluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizata, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei optiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (3).

Exceptii ale prevederilor art.12, 13, 14 alin.3 si 15

            Art. 16. – (1) Prevederile art. 12, 13, ale art. 14 alin. (3) si ale art. 15 nu se aplica în cazul activitatilor prevazute la art. 2 alin. (5), daca prin aplicarea acestora este prejudiciata eficienta actiunii sau obiectivul urmarit în îndeplinirea atributiilor legale ale autoritatii publice.

            (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile strict pentru perioada necesara atingerii obiectivului urmarit prin desfasurarea activitatilor mentionate la art. 2 alin. (5).

            (3) Dupa încetarea situatiei care justifica aplicarea alin. (1) si (2) operatorii care desfasoara activitatile prevazute la art. 2 alin. (5) vor lua masurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor vizate.

         (4) Autoritatile publice tin evidenta unor astfel de cazuri si informeaza periodic autoritatea de supraveghere despre modul de solutionare a lor.

5.  Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale

             Art. 17. – (1) Orice persoana are dreptul de a cere si de a obtine:

            a) retragerea sau anularea oricarei decizii care produce efecte juridice în privinta sa, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii sale, precum competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul sau ori alte asemenea aspecte;

            b) reevaluarea oricarei alte decizii luate în privinta sa, care o afecteaza în mod semnificativ, daca decizia a fost adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date care întruneste conditiile prevazute la lit. a).

            (2) Respectându-se celelalte garantii prevazute de prezenta lege, o persoana poate fi supusa unei decizii de natura celei vizate la alin. (1), numai în urmatoarele situatii:

            a) decizia este luata în cadrul încheierii sau executarii unui contract, cu conditia ca cererea de încheiere sau de executare a contractului, introdusa de persoana vizata, sa fi fost satisfacuta sau ca unele masuri adecvate, precum posibilitatea de a-si sustine punctul de vedere, sa garanteze apararea propriului interes legitim;

            b) decizia este autorizata de o lege care precizeaza masurile ce garanteaza apararea interesului legitim al persoanei vizate.

6.  Dreptul de a se adresa justitiei

            Art. 18. – (1) Fara a se aduce atingere posibilitatii de a se adresa cu plângere autoritatii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încalcate.

            (2) Orice persoana care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata ilegal, se poate adresa instantei competente pentru repararea acestuia.

            (3) Instanta competenta este cea în a carei raza teritoriala domiciliaza reclamantul. Cererea de chemare în judecata este scutita de taxa de timbru.