Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Nasterea naturala NU este atat de simpla pe cat se spune!

de | mart. 3, 2020 | Burtici în așteptare

Asa mi-as mai dori un al doilea copil pentru ca fetita mea sa aiba un fratior, dar nu mai am putere psihica sa trec printr-o nastere.
Mai bine iti spun povestea mea, nu pentru a demoraliza sau descuraja mamele care vor sa nasca natural, ci pentru a le spune ca din pacate nu e mereu simplu asa cum am citit eu inainte sa nasc.
Sunt Emilia si am o fetita adorabila, sanatoasa de 2 ani si jumatate. Este comoara vietii mele dar nu as mai vrea sa trec niciodata prin ce am trecut ca sa o aduc pe lume, desi ea merita orice sacrificiu.
Locuiesc in Londra de 10 ani si sunt casatorita cu un englez. Lucrez intr-o firma de IT si ma consider un om implinit.
Pe Jessie am incercat sa o avem timp de aproape 4 ani pana cand a venit. Nu va puteti imagina fericirea din casa noastra. Fiind primul copil, departe de casa, parinti si prieteni si neavand cu cine vorbi despre asta, m-am dus la cursuri prenatale, am citit si m-am documentat despre tot ce inseamna nasterea si ingrijirea copilului.
De la inceput (sa nu se supere mamele) am blamat femeile care respingeau nasterea naturala si nu am inteles de ce daca suntem ‘programate genetic’ (asa cum am citit intr-o carte) sa nastem si pe camp, am vrea sa trecem printr-o operatie, pentru ca pentru mine asta era cezariana.
Medicul care ma vedea era optimist si nu avea nici un dubiu ca voi naste cum imi doresc, iar eu eram fericita sa fiu intr-o tara in care medicii nu pun ‘preisune’ pe femei sa le ‘taie’.

Am avut o sarcina de vis, nu m-a durut nimic si am mers la serviciu pana aproape de nastere.
Mi s-a rupt apa in dimineata in care ma pregateam de ultimele cumparaturi pentru bebe. Stiam ca am timp asa ca nu m-am panicat si am luat-o usor.
Cand am ajuns la spital, m-au verificat si aveam dilatatie 2, asa ca m-au dus la un monitor si a trebuit sa astept. Mi-am adus castile de acasa cu muzica de relaxare si am mai citit cateva randuri dintr-o carte. Sotul era langa mine si amandoi eram emotionati. Imi imaginam cum totul va fi usor si in cateva ore aveam sa am bebelina in brate.
La fiecare ora venea cate un medic sa ma verifice, pana seara eram dilatata 3.
Incepusem sa am dureri din ce in ce mai mari dar nu ma dilatam mai mult. Asa am stat toata noaptea, fara vreun calmant. A doua zi aceeasi poveste, dilatare mica, dureri si multi oameni pe care nu ii cunosteam si se perindau pe langa mine. Cei mai multi erau draguti cu mine si ma incurajau. Moasa era calma si imi spunea sa rezist. Sotul era langa mine, eu aveam mai mult de 24 de ore de cand eram treaza. Aveam perfuzii in maini sa nu ma deshidratez.
Nu aveam voie sa beau sau sa mananc.
Deja planul meu de nastere citit in carti era departe.
Pe seara am intrebat aproape soptit daca imi pot face cezariana. S-au uitat la mine de parca le spusesem cel mai urat lucru din lume si mi-au spus scurt ‘nu, nu este nevoie’.
Sentimentul de vinovatie incepuse sa incolteasca in mine: ‘Nu eram buna sa nasc natural. Am vrut sa nasc prin cezariana, am vrut sa fiu operata si sa imi supun copilul la un stres’. De vina aceasta nu am scapat complet nici acum, desi fac terapie.
Era a doua noapte si eu simteam cum ma preling de oboseala si cum vreau doar sa iasa bebelina. Incercam sa respir cum invatasem la cursuri, durerile erau tot mai mari iar eu tot mai slabita. Cum sa nasti natural cand tu nu mai poti nici tipa? Plangeam de epuizare, dureri si foame. Sotul ma tinea in brate dar nu ma mai ajuta nimic.
Asa am petrecut inca o noapte intre atipeli, dureri si verificari.
Trecusera mai bine de 48 de ore si mie nu voiau sa imi faca nimic sa ma ajute. Imi repetau sa las corpul sa lucreze. Il lasam dar el nu ma ajuta… Incepusem sa ma rog de ei disperata sa faca orice dar sa nasc o data. Unde era impinsul de 3 ori si gata? Unde era ora magica cand bebelina se ghemuia la piept sa suga? Unde era linistea si zenul promis la cursuri?
La 72 de ore dupa ce mi s-a rupt apa, au deci sa imi faca o injectie cu oxitocina. 3 zile si 3 nopti am stat mai mult treaza, in dureri si cu incurajari de a nu renunta, ca va fi bine.
Imi mangaiam burta si ma rugam sa fie bine. O simteam la fel de agitata ca mine. Am rugat-o sa vina la mine mai repede.

Intr-un final am ajuns la dilatatie 9, m-au adus in sala de nasteri si mi-au zis sa imping. Moasa mi-a bagat un cot in burta si imi spunea cum sa respir. Urlam de durere si cand bebelina a iesit am simtit cum mor. Medicul nu imi facuse epiziotomie iar eu eram franjuri. M-a cusut pe viu iar singurul meu analgezic era tipatul bebelinei pe mine. Simteam fiecare cusatura cum imi trecea prin suflet si imi muscam mana de durere. Nu mai tin minte urmatoarele ore, primele din viata ei. Eram atat de obosita incat nu ma puteam opri din plans.
Am plecat acasa dupa 2 zile cat de bine puteam fi. Am stat in fund doar pe colac o luna si jumatate. Am avut dureri mari si inca mai scap un pic de pipi cand rad prea tare. Fac tot felul de exercitii pentru perineu, dar fara prea mult succes. Sau poate asta e de fapt succesul…
Nu mai vreau sa trec prin iadul numit nastere naturala. Pentru mine asta a fost.
Nasterea naturala nu e asa simpla pe cat este descrisa de multi. As spune mai degraba ca depinde mult de organismul fiecarei femei si ca o carte scrisa corect nu ar idealiza-o.

De cand sunt mama am devenit prietena si cu alte mame si am auzit multe povesti depsre nasterea naturala, unele norocoase, altele mai rau ca mine.
Daca ar fi sa dau un sfat viitoarelor mame ar fi sa fie pregatite pentru orice fel de nastere. Pentru mine a fost o lectie sa nu mai pun la zid pe cele care aleg altceva. Nu toate suntem la fel si nu toate nastem ca in povesti.

Emilia

calendar text 2