Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Incurajati-va sotii chiar daca gresesc!

by | Feb 2, 2020 | Tătici în acțiune

Cand s-a nascut Maria, sotul a fost langa mine si m-a ajutat cu ea, facand tot ce faceam eu, inclusiv sa stea noptile treaz si sa ii dea de papa. Maria s-a nascut la 35 de saptamani si desi a fost un bebelus prematur, nu a avut vreo problema, astfel incat am fost externate amandoua dupa 3 zile, dar cu multe recomandari din partea neonatologilor de supraveghere mai ales in prima luna si de mancat bine pentru a lua in greutate si a ii trece icterul puternic. A venit cu 2.780 dar am plecat din maternitate cu 2.600.
‘Cat o sticla de cola la oferta’, obsinuia sa spuna sotul despre ea.
Cum s-a nascut de Craciun am avut norocul sa il am pe Alex o luna intreaga acasa.
Era primul nostru copil si o priveam ca pe un bibelou, avand grija sa respectam toate recomandarile cu care plecasem din spital.
La san nu a vrut niciodata. Deschidea gurita ei mica si frumaosa in forma de inimioara si ramanea asa cu ea, fara sa traga vreodata din el. Asa ca, cat am avut lapte, i l-am dat la biberon.
Cu sotul aveam un ‘program foarte bun’, ne dadeam unul altuia 6 ore se somn ca apoi sa ne schimbam.
Noaptea ca sa nu o trezim aveam o lampa mica de veghe care facea lumina cat sa nu te impiedici sa cazi.
Intr-una din nopti, sotul fiind adormit, i-a dat Mariei al doilea biberon din acelasi biberon statut de 3 ore in camera, unde era cald cu care ii daduse inainte.
Puteti realiza asta??
Am crezut ca fac apoplexie cand am auzit dimineata. Ma luase cu lesin si imi facusem toate scenariile in cap de enterocolita. Am verificat-o pe toate partile sa vad ca e bine si am respirat pana la o mie de cateva ori.
Ce nu am facut?
NU am tipat la sot si NU i-am interzis sa mai intre vreodata la ea, asa cum un pitic mic din capul meu si-ar fi dorit sa o faca.
Asa ca sotul meu a continuat sa aiba grija de ea si de ceilalti copii ai nostri cand au venit si niciodata nu le-a mai dat lapte dintr-un biberon folosit.

Acum 5 ani ne-am mutat la casa. Nu am avut ajutor financiar din partea cuiva, asa ca toate le-am facut pe rand, multe dintre ele singuri sau cu ajutorul vecinilor.
Sotul a pus tapet impreuna cu ei si tot cu ei a montat televizorul. Unul mare ca pentru chiori ca mine.
Era usor stramb dar nu ma deranja si nu i-am spus-o niciodata, ba mai mult l-am laudat tuturor apropiatilor. Cand a venit o prietena la noi in vizita si a ras ca avem tv-ul stramb, i-am spus ca da bine cu mobila si ca sotul meu e minunat.

Acum 3 ani sotul meu a construit de la 0 casuta de lemn pentru copii din curte. A proiectat singur si a masurat asa cum s-a priceput mai bine. Iar eu am vopsit-o colorat ca un curcubeu. Dupa cateva zile am observat ca multe dintre cuie au iesit pe partea cealalta, motiv pentru care, cand a lipsit de acasa, le-am batut varfurile invers si l-am pupat pentru cat de bine arata.

Nu va spun asta doar ca sa ma laud cu el, desi sunt foarte mandra de el si de tot ce face, chiar si cand arde cate o cratita.
Va spun pentru ca atunci cand am inceput sa scriu pe blog, mai toate articolele mele erau si sunt scrise pentru femei. Nu ma gandeam pe atunci ca vreun barbat va vrea sa citeasca un blog sau mai mult unul care sa aiba si un nume asa siropos.
Anul trecut m-au citit un milion de oameni! Mi-a aratat sotul statistica la sfarsit de an asta si pentru ca atunci cand am pornit pe acest drum, tot el a fost cel care a crezut in mine cel mai mult si mi-a spus ca nu vom face 3 ani si asta se va intampla. Am ramas uimita sa vad ca dintre ei o suta de mii au fost barbati. Si asta pentru ca facebook-ul nu mi-i arata si pe cei care ma citesc de pe telefonul sotiei (am auzit ca sunt 😁).
Mai sa fie, mi-am zis.

De doua luni au inceput timid sa imi si scrie tatici. Fiecare cu problemele lui. Mi se pare extraordinar ca exista barbati implicati care daca simt ca au anumite probleme au curaj sa ceara ajutor.

Problemele despre care imi scriu taticii sunt:
1. Sunt divortat si nu stiu cum sa imi cresc baiatul (avand custodia castigata)
2. Mai vreau un copil, sotia nu. Ce sa fac?
3. As vrea sa o ajut mai mult pe sotia mea, dar nu ma lasa. Zice ca ea le face mai bine.
4. Nu stiu sa ma joc cu fetita mea de 5 ani asa ca doar o pazesc.
5. Sotia mea nu mai e sotie de cand a venit copilul nostru pe lume. (Acest tatic m-a rugat sa ii si public mesajul si il veti regasi in articolul de duminica viitoare).
Le-am enumarat, pentru ca nu este doar un tatic care are aceste probleme si sunt convinsa ca mai sunt si altii care se vor regasi in ele.
Stiati ca foarte multe cupluri ajung sa divorteze fix din motivele de mai sus?

Ma gandeam acum ceva vreme ca doar femeile au nevoie de incurajari in cuplu, dar observ din ce in ce mai mult ca unele femei isi indeparteaza singure (fara sa vrea) partenerii de langa ele.

Incurajati-i si cand gresesc!
Ce daca nu stie sa faca para-n vin si stie doar sa fiarba un ou? Cu omul care te iubeste cat sa iti faca un ou fiert cu toata iubirea lui merita sa traiesti.
Ce daca face lucrurile mai incet decat tine? Da-i timp sa invete si ca deveni cel mai bun om care sa iti dea o pauza cand ai nevoie.
Ce daca nu stie sa se joace cu copilul? Jucati-va toti 3 si retraiti-va copilaria impreuna.

Cum de reuseste sotul meu sa stea cu 3 copii singur pentru ca eu sa plec seara sau ziua, ma intrebati foarte des.
Ei bine nu e un tata si sot bun doar pentru ca e el construit asa ci si pentru ca l-am incurajat eu sa fie!

Voi cand l-ati incurajat ultima oara?
Dragi soti, e randul vostru sa dati articolul sotiilor sa il citeasca 😉

Multa grija si iubire!

Pin It on Pinterest

Share This

Optimism la lingurita

Sa plangi in bratele copilului poate fi vindecator