Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Cozonac cu crema de nuci (sau Babka)

De Craciun am salivat in ultimul hal la reteta de Babka cu ciocolata facuta de vecina mea de la Tastebazaar. In asa hal ca in Ajun de Craciun am facut-o, adaptata pentru copiii mei (fara ciocolata).
Ei da, recunosc, abia astept sa le dau verde la ciocolata si sa gatesc si eu ca omul. Dar, mai am de asteptat. Mama nebuna cu reguli, ce sa ii faci?
Trebuie facuti din timp, pentru ca sunt mai multe etape. Eu ii voi face se vineri ca sa ii coc sambata. Vedeti de ce..

Pentru aluat:
500 gr. faina cernuta
2 oua la temperatura camerei
1 plic drojdie
70 ml lapte cald si racit
2 linguri de zahar brut
80 gr. Unt la temperatura camerei
Un praf de sare

Am inceput cu dizolvarea drojdiei in lapte.

20200415 160402

Am adaugat pe rand in lapte, ouale, zaharul, untul si faina putin cate putin.
Am amestecat bine pana a devenit aluat.
Apoi am intins foaia si am trecut la ‘impachetat’ aluatul. Adica foaia intinsa si impachetata ca pe un buzunar si iar o iei de la capat de cateva ori. Eu o fac de 5, 6 ori, nu pot mai mult.

20200415 160337

20200415 160328

20200415 160306

Cand a fost gata, am uns un vas de sticla cu unt, am pus aluatul, l-am impaturit cu folie de plastic si l-al lasat la dospit 30 de minute, apoi l-am bagat la frigider 12 ore!

20200415 160247

Crema de nuci o puteti face in aceeasi seara sau a doua zi, in functie de timpul vostru.

Pentru crema de nuci:
2 albusuri de ou
2 linguri de zahar brut
100 gr. Nuca macinata
2 linguri de pudra de roscove
2, 3 linguri de lapte rece

20200415 160230

20200415 160141

Mixate toate bine si pusa sau nu la frigider, in functie de cand ati facut-o.

Dupa ce a stat aluatul la frigider, il scoateti si asteptati jumatate de ora pana il puteti manevra.
Intindeti cate o foaie, o ungeti bine cu crema si o rulati.

20200415 160128

Apoi o taiati pe lung in doua si impletiti.

20200415 160116

20200415 160104

20200415 160053

Ii asezati cu grija in tava de copt peste foaia de copt si acoperiti cu folie si lasati la dospit in loc cald 2, 3 ore.

20200415 160415 1

Cand sunt gata ii bagati in cuptorul preincalzit la 170 grade, pentru 40 de minute, caldura sus si jos.
Scoateti cand e gata si ungeti cu sirop facut din apa calda si miere.

20200415 155913

Ies cu coaja moale, doar usor crocanta si cu gust demential. Atentie! Cooznacii sunt dulci dar nu foarte dulci pentru ca noi mancam putin dulce, deci adaugati zahar dupa gust, inca 2, 3 linguri. Cantitatile sunt pentru tavi mici de chec, daca aveti tavi mari, dublati cantitatile.
Desi e mult de munca, merita, pentru ca sunt tare buni chiar cateva zile.

Multa grija si iubire!

Pin It on Pinterest

Share This