Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Cea mai buna Turta Dulce cu miere (Reteta dnei Stela)

In luna decembrie cei de la gradinita copiilor mei isi asteapta parintii sa ii ia cu tot ceai cald si mereu si ceva dulce.
Marti a fost ‘tura mea’ de luat copii si am gasit cea mai buna turta dulce mancata vreodata.  Si eu am o reteta pe care am facut-o anii trecuti dar o intrece aceasta.
A doua zi, toate mamele cereau reteta 😁

Este simpla de facut, eu am facut-o cat a dormit azi Achim la pranz.

Ce ingrediente va trebuie:
(Va scriu direct cantitatile asa cum le-am folosit eu).

200 grame unt topit
400 grame miere
640 grame faina cernuta
Doua oua
Doua lingurite rase de bicarbonat stinse in suc de lamaie
1 praf de sare (eu nu am pus)

4 linguri rase de condimente amestecate (scortisoara, nucsoara, cuisoare, toate macinate)
2 zahar vanilat (eu folosesc zahar de bourbon)

Cum am pregatit:

Am topit untul si l-am lasat sa se raceasca. Apoi am adaugat mierea, zaharul de bourbon, oul si am mixat bine.
Am amestecat faina cu bicarbonatul si condimentele si am inceput sa adaug putin cate putin amestecand cu telul.


Cand nu am mai putut folosi telul am schimbat cu paleta si la sfarsit am amestecat aluatul cu mana.


L-am invelit in folie si l-am bagat la frigider.  Reteta spune ca trebuie sa stea peste noapte ca sa se inchege, eu l-am tinut azi 4 ore pana au venit copiii de la gradi si le-am dat forma si copt impreuna.


Aluatul se intinde la o grosime de 5,6 mm si se coace in cuptorul preincalzit  la 170 grade pentru 8, 9 minute.

Mie mi-au iesit in jur de 20 de bucati mari. Depinde si dimensiunea. Daca vreti mai multe dublati cantitatile daca vreti mai putine le injumatatiti.

Nu am gasit cuisoare macinate, norocul meu a foat vecina mea care are de toate. Multumesc Andreea, nu stiu ce ma faceam fara tine. Andreea gateste si inca foarte bine si o puteti urmari mai mult pe instagram pe TasteBazar.
Tot de la ea am luat si formele pentru ca anul trecut copiii au taiat plastelina cu ele si anul acesta nu am apucat sa cumpar forme de sezon.

Daca faceti, sa imi trimiteti poze ❤
Multumiri doamnei Stela pentru ca a facut multe familii fericite 🤗🎁❤

Multa grija si iubire!

Pin It on Pinterest

Share This

Optimism la lingurita

Sa plangi in bratele copilului poate fi vindecator