Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Ce le spunem copiilor despre identitatea de gen

by | Jun 18, 2020 | Mai buni pentru ei

Toata copilaria mea am urat rochitele. Fata de alte fetite nu am probat niciodata pantofii mamei, nu ma atrageau margelele si nimic din ce tine de feminin. Ba am fost chiar foarte baietoasa. M-am jucat cu masinutele mai mult decat cu papusile (nu intelegeam joaca cu papusi si nici acum nu o fac), jucam fotbal cu baietii din cartier, ma cocotam in toti copacii si aveam genunchii vesnici juliti. Pana la 14 ani cand am descoperit ca imi plac fustele si tocurile inalte. Si nu, nu mi-am pus niciodata intrebarea daca vreau sa fiu barbat. Ador sa fiu femeie.
Mama nu ne-a indreptat niciodata jocurile in ce ar fi vrut ea, ci ne-a lasat liberi sa alegem singuri, fara sa isi puna intrebari ‘daca e ceva neregula’ cu noi sau nu, asa cum aud discutii ca isi mai pun unii parinti.
Nu am spalat vasele cand eram mica, nu am maturat si nici nu am cusut. In schimb imi placea sa mesteresc pe langa tata la masina.
Norocoasa ca am avut parinti care sa nu imi spuna ‘asta e de fata sau asta e de baiat’.
Mariei nu ii plac papusile si se joaca ca si mine multe jocuri cu masini, mingie si adora cataratul. Alexandru este un baietel sensibil si atent la fetele din grupa lui. Il tund pentru ca ‘vrea sa fie ca tati’.
Va spun toate astea pentru ca nu cred ca ar trebui ca parinti sa punem o presiune in ceea ce isi aleg ei ca joaca si jocuri, ci sa ii lasam liberi. Instinctual ma uit ca desi si Maria si Alexandru se joaca cu masini, Alexandru o face in modul clasic (stia de la un an si un pic ce trebuie facut cu o masina), la Maria este un altfel de joc, mai elegant (ea nu stie modul baietilor de joaca).
De la toate aceste diferente a pornit si intrebarea identitatii de gen. Ca daca fetele se joaca cu masini, sigur vor sa fie baieti….

Ce spune Wikipedia ca este identitatea de gen:
In mai multe stiinte sociale (psihologie, sociologie, antropologie, lingvistica etc). identitatea de gen se refera la genul cu care o persoana se identifica (NU se naste neaparat).
Identitatea de gen a unei persoane poate fi masculina, feminina sau pangen (adica nu este nici exclusiv feminina, nici masculina, ci o combinatie dintre acestea). Eu pe asta nu o inteleg exact!!
In cazul persoanelor transgen, sexul biologic si identitatea de gen sunt diferite!
Majoritatea persoanelor sunt cisgen, adică identitatea de gen este bazată pe sexul desemnat la naștere.

Cand se formeaza identitatea de gen?

Specialistii spun ca identitatea genului se formeaza in jurul varstei de trei ani.
Dupa aceasta varsta devine DIFICIL DE SCHIMBAT, iar incercarile de a o reatribui pot duce la disforie de gen. Acum inteleg de ce se vrea informarea copiilor de gradinita ca pot sa isi aleaga genul. Dupa aceasta varsta e mai greu de modificat aceste dorinte.
Diferentele de gen comportamentale si psihologice rezulta atat din aspectele ereditare, cat si DIN EXPUNEREA la rolurile de gen, din tipizarea genului si din stereotipurile de gen.

Ce influenteaza identitatea de gen?
Biologia si societatea.
Exista studii care spun ca doar factorii genetici si hormonali influenteaza identitatea de gen, dar si alte studii care spun ca poate fi influentat de parinti si mediul social in care copiii traiesc.
Nici specialistii nu au ajuns la un numitor comun si eu cred ca depinde de fiecare individual si bine ar fi sa NU generalizam.

Copiii sunt oglinda parintilor!

Nu spunem mereu asta? Nu spunem ca tot ce vad in casa copiii mici copiaza? Ca asa invata sa se spele pe dinti, asa incep sa manance singuri si asa isi INSUSESC parti din personalitatea noastra?
Cat este influentat un copil de varsta prescolara daca i se da libertatea de a isi alege sexul, cand el nu stie sa isi aleaga sosetele?

Am intrebat-o pe Gabriela Maalouf (mama a doi copii), doctorand in psihologie si consilier scolar cum vede lucrurile:
‘As vrea sa incep spunand ca eu sunt pro educatie sanitara (sexuala). Ideal ar fi ca toti sa avem maturitatea emotionala necesara pentru a discuta de acasa toate aceste concepte. In aceeasi masura, nu cred ca cineva DETINE adevarul absolut si atunci corect ar fi sa “fim de acord ca nu suntem de acord”.
Sa ne comportam precum adultii, nu sa ne razboim continuu si fara rezultat.
Identitatea de gen este un subiect care AR PUTEA fi dezbatut incepand cu jumatatea ciclului primar, undeva in clasa a 3 a, la scoala sau la orice varsta atunci CAND copiii VAD si NE INTREABA. Si aici intervine disponibilitatea parintelui de a discuta cu micutul lui.
Daca relatia dintre parinte si copil este una sanatoasa, copilul nu va ezita sa intrebe orice vede, aude sau simte. Copiii mei au vazut cand erau destul de mici cupluri formate din acelasi sex si au fost curiosi sa stie ce se intampla. Evident, ca le-am raspuns la nivelul intelegerii lor despre ce este vorba. Si asta a fost tot. Nu si-au dorit alte detalii. Intrebari mai complexe si curiozitati mai mari vor aparea probabil mai tarziu si iarasi voi decide sa fiu corecta in discutie.
Eu cred ca privind propria sexualitate a copiilor nostri este mai corect sa ii lasam pe ei sa ne spuna ce simt. Daca comunicarea este excelenta in familie, copilul va fi deschis sa vina sa spuna: “ Uite mami/ tati, vad ca prietenii/ colegii mei vorbesc despre ce fete/ baieti le plac, dar eu simt diferit.” Acela este momentul in care au nevoie de suportul nostru emotional, sa nu inteleaga ca este ciudat sau defect.
Este stiintific demonstrat ca noi oamenii socializam genul, punem fetitele sa se imbrace intr-un fel si baietii altfel, sa intreprinda activitati specifice, sa aiba preferinte specifice unui gen. Daca ar fi lasati fara aceasta socializare, copiii mici nu ar alege cu mult diferit unii de altii. Cu toate acestea socializarea tot s-ar realiza prin presiunea societatii, dar si prin sentimentul apartenentei la un gen anume.
Tot asa si cu identitatea de gen. Este o componenta fiziologică care nu poate fi invatata. La un moment dat fiecare e constient de genul de care apartine, indiferent de mesajele primite.
Cu toate acestea, MINTEA FRAGEDA a unui copil POATE FI INFLEUNTATA de mesajele primite de la persoane necalificate in a le povesti aceste concepte.
Stim bine ca lucrurile pe care i le spunem unui copil, devin un fel de profetii pentru viitorul adult. Avem cazuistica mare de adulti ce vin in terapie crezand ca sunt nepricepuți, ca nu merita, ca nu arata bine si tot asa, tot felul de convingeri primite prin mesajele toxice primite din diverse surse in timpul copilăriei.
Nu putem schimba fiziologic identitatea de gen prin mesaje sau ore la scoala, dar PUTEM DETERMINA CONFUZIE si falsa impresie ca suntem altceva decat suntem. Asta ar putea conduce catre dorinta unui copil preadolescent sa isi doreasca sa apartina altui gen.
Eu nu cred ca poti decide carui gen apartii pana nu se finalizeaza dezvoltarea psihosexuala. Conform Freud aceasta se definitiveaza in stadiul dezvoltarii denumit stadiu genital (incepe undeva intre 11,12 ani si dureaza pe parcursul adolescentei, in functie de ritmul fiecărui individ in parte). Cam aceasta este perioada in care individul simte realmente atracție sexuala fata de sexul opus sau fata de apartenentii propriul gen. Ei bine, chiar si asa, experienta sexuala in sine ar putea determina preferința finala.
Cum ar putea cineva alege dintre ceva si ceva ce nu a incercat? Este mai mult decat evident ca vorbim deja de persoane de peste 18 ani.

Sa fiu 100% sigur ca micutul meu de 10 ani apartine sigur celuilalt gen decat cel cu care s-a nascut mi se pare ca ne jucam putin de-a Dumnezeu.

Nimic nu este sigur, perfect si nimeni nu detine adevarul absolut. Eu cred ca e obligatoriu sa sustinem emotional copilul care vine si ne spune ca el este si simte diferit, dar tot pe umerii nostri cade obligatia de a ne asigura ca il crestem cu bine si cu bucurie pana la o maturitate psihosexuala.
Exista destul de multe cazuri in care ajunsi la maturitate, multi au realizat ca nu au luat decizia corecta.
Eu nu cred ca parintii ar trebui sa se ingrijoreze de acest concept in sine, neaparat. Ar fi bine sa se asigure ca au o relatie deschisa cu copiii lor si ca orice aceastia vor vedea, auzi sau simti vor veni sa le povesteasca. Ar fi bine sa se asigure ca cei care predau aceste concepte stiu ce vorbesc si nu doar urmaresc o programa si stiu si sa raspunda la intrebarile care vin la pachet. Eu predau educatie sexuala la scoala, dar NU ating aceasta componenta. Am preferat sa tin sedinte cu parintii in care sa le spun lor cum sa vorbeasca acasa despre acest subiect.
De ce cred ca bine ca parintii sa deschida acest subiect? Pentru ca daca ar fi atenti la discutiile de prin parcuri ar realiza ca copiii folosesc anumiți termeni gresit sau rad unii de altii folosind anumite apelative, drept jignire. Ei bine, nu stii daca printre ei se afla un copil care simte diferit si de rusine nu mai spune acasa vreodata. Eu sunt mereu atenta la ce vad, aud copiii si chiar daca nu deschid ei discutia, gasesc eu vreun joc sau alta metoda sa conduc discutia catre ce stiu ca au fost expuși.
Eu cred ca razboiul acesta este obligatoriu/ este interzis nu este util sub nicio forma. Nici o extrema nu este de bun augur vreodata, de altfel.’ Va invit sa o urmariti si pe pagina ei de facebook si sa ii cititi articolele.

Au scos identitatea de gen din programa 

Ma bucur ca au scos din programa identitatea de gen.
O programa despre educatia copiilor pe teme sanitare si sexuale ar trebuie discutata cu psihologi diferiti dar si cu parintii. Format un comitet compus din mai multi parinti din scoli si gradinite, care sa argumenteze fiecare paragraf introdus.
O programa nu se face de cativa oameni intr-o tara si aplicat peste tot, fara sa se tina cont de religie, cultura sau diferente.

Ce le voi spune copiilor?
Depinde daca ma intreaba ei sau vor fi suficienti de mari sa deschid eu subiectul.
Cu siguranta NU ii spun acum Mariei ‘Te joci cu masinutele, nu vrei sa fii baietel?’
Cu sigurnata daca imi va spune la 14 ani ca vrea sa fie baiat, NU o voi indopa cu hormoni, ci ii voi spune sa mai asteptam sa vedem daca nu e doar un moft in care azi vrea ceva si maine altceva. Voi lua in calcul modul in care ea reactioneaza, se dezvolta si isi impune dorintele.
Totusi, Indifernet de ce vor alege copiii mei in viata IUBIREA MEA NU SE va SCHIMBA SI BRATELE MELE NU SE VOR INCHIDE NICIODATA!
Voi fi langa ei 1000 in 100 in orice isi doresc. Mut muntii pentru ei si aduc Luna!

In concluzie nu inteleg ‘luptele parintilor’ pentru a impune modul de a isi educa copiii si altora.
Fiecare e liber sa isi creasca copilul cum doreste.
Dar, NU are nimeni dreptul de a decide cum il cresc pe al meu.

Cei care raman fara argumente nu fac decat sa eticheteze. Respectati ca nu toata lumea are aceeasi opinie.
Vrei sa iti respect decizia?
Respect-o si TU pe a mea!
Vrei tolerenta?
Arata-mi toleranta!
Daca eu nu spun ca esti nebuna, NU imi spune ca sunt din Evul Mediu!
NIMENI nu detine adevarul absolut!
Sunt transgenderi fericiti cu alegerea lor, asa cum sunt multi care regreta iar altii se sinucid (statisticile spun ca 3 din 10 transgenderi incearca sa se sinucida, cei mai multi din randul adolescentilor) pentru ca nu isi gasesc locul.
Cum ati reactiona daca copilul va spune ca vrea sa fie de alt sex?

Multa grija si iubire!

Bibliografie:

Identitea de gen in societate

Cand apare identitatea de gen

Despre identitatea de gen 

Suicidul la transgenderi

Statistici cazuri de suicid

Suicid in randul tinerilor

Pin It on Pinterest

Share This