Ambasadorul zambetelor mici si mari!

Cand nu am ce ii pune pe masa, e greu sa ma gandesc la relatia mea cu copilul!

by | Mar 16, 2020 | Mai buni pentru ei

‘E usor sa stai cu copiii cand nu trebuie sa te gandesti ca nu ai ce le pune pe masa. Sunt mama singura cu 2 copii. Sotul a plecat acum 3 ani si mai trimite bani cand si cand. O mai am pe mama care si ea e bolnava. De mine nu mai stiu. Ma duc la munca de drag, dar cu frica. Sunt asistenta manager la o firma mica. Sper sa nu se inchida desi traiesc cu teama asta zilnic.
Lucrez de dimineata pana seara.
Copiii sunt la scoala. Fata e clasa 0 si baiatul clasa a treia. Acum stau cu bunica. Noroc cu ea. Au mai mult ei grija de ea decat ea de ei, dar macar ii stiu cu un adult.
Pensia mamei o dau pe medicamentele ei, mare lucru nu ajunge. Dintr-un salariu trebuie sa traim toti. Spun multumesc ca nu platim chirii sau credite. Si tot nu stiu cum vom rezista.
As vrea sa stau mai mult cu ei. Dar de cand cu divortul sunt intr-o groapa din care simt ca nu mai ies. Recunosc, stau de vorba putin cu ei. Stiu prea putine despre ei. Iar acum frica continua ca ramam fara serviciu si nu voi avea bani de mancare ma copleseste.
Nu stiu ce aduce ziua de maine, iar asta ma omoara incet.
La voi e vis. Pare totul mai usor si nu stiti ce este greul.’

E doar unul dintre zecile de mesaje primite de la voi. Va simt nelinistea si vi-o inteleg.
E usor sa ne luam din online exemple despre ce fac alte mamici cu copiii lor. Nu toata lumea are acelasi timp, aceeasi disponibilitate emotionala sau financiara.
Si noi traim propria neliniste, desi acum suntem bine, nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul.
Acum va spun si cum e cu partea de dincolo de ecran, unde cititi si va faceti propriile povesti.
Nimeni nu o duce roz si fara probleme, nici macar cei mai bogati oameni ai planetei. Credeti-ma si ei au probleme, ca de aia mai toti trec pe la psiholog. Pentru fiecare problema lui e cea mai grava si e normal sa fie asa.

Muncim mult pentru ‘visul’ asta.
Avem acum. Dar nu am avut mereu nici eu si nici sotul meu. Stim ce inseamna greul.
La 12 ani parintii mei au fost un an separati. Eu si fratii mei am ales sa ramanem cu mama.
Tin minte si acum fricile ei, grijile pentru a doua zi, nesiguranta mancarii puse pe masa.
A fost un an greu pentru noi, desi niciodata nu voia sa ne lase sa vedem, eu simteam. Pe mama o simteam, nu era nevoie sa imi spuna. Asa a fost mereu relatia dintre noi. Nici eu nu am nevoie sa ii spun, ca stie. E darul mamelor!
Ei si atunci tin minte intr-o zi i-am spus ca nu murim de foame, ca mancam paine cu ceapa, dar ca atat timp cat suntem impreuna le trecem toate.
Chiar si in acel an dificil mai ales pentru ea, nu a uitat sa ne fie aproape, cu vorbe bune.
De fapt, conectarea cu copilul se face usor. Pentru noi e mai greu.

Nici la sot nu a fost vis. E plecat de acasa de la 19 ani. A mers la facultate si a muncit in acelasi timp ca sa supravietuiasca.
Parintii lui sunt divortati de cand era mic.
Stie ce e greul si ce inseamna sa nu ai ce pune pe masa. Poate de aceea e si sotul si tatal minunat de azi. Pentru ca stie.
Amandoi suntem recunoscatori pentru ce am reusit singuri in viata si pregatiti daca viata le va lua intr-o zi. Stim ca daca suntem impreuna vom trece peste toate.

Vis e pentru ca muncim sa fie vis. Nu ne-a fost dat de nimeni, pentru ca nu a avut cine sa ne ajute. Suntem fericiti ca le-am facut singuri. Stim sa le apreciem si sa ne bucuram de ele, nu sa le luam ca si cum ni se cuvin.

Nu am trait o viata fara probleme, dar cred mult ca parte din problema e cum o privesti si cum te raportezi la ea.
Cum reactionam in situatii critice este ceaa ce ne ajuta sa vedem intr-un fel sau altul viata.
Va recunosc ca zilele trecute citind prea multe stiri negative, mai ca fugeam in munti.
Realitatea nu e roz, dar am luat o pauza, am respirat adanc si am ales sa iau tot ce va veni ca o etapa si o lectie din care voi avea ce sa invat.

Nu decidem noi cum se deruleaza viata, dar decidem cum ii facem fata.

Nu mi-am dorit niciodata sa fiu un exemplu pentru cineva. Nici macar nu stiu daca as fi unul bun. Cand devii mama, devii si punctul de plecare al copilului si toata lumea lui.
Ce fac eu azi si in fiecare zi, se vede in ochii copiilor mei.
Ii vreau puternici? Trebuie sa fiu eu puternica!
Ii vreau buni? Trebuie sa fiu eu buna!
Eu sunt oglinda lor si ce sunt eu, iau ei in viitor.

Ce vad copiii vostri la voi zilele astea?

Multa grija si iubire!

Pin It on Pinterest

Share This