Sunt gelosi cei mari pe bebe?  

Am crescut intr-o familie cu inca 2 frati. Sunt sora cea mare si va spun din capul locului ca mi-am adorat fratii si faptul ca am fost sora cea mare.
Cu fratele mijlociu am copilarit singuri pana la 6 ani, fiind doar un an diferenta intre noi, la 6 ani aparand si fratele mai mic.
Cu cel mijlociu am facut multe trasnai, eram tot timpul nedespartiti.
O singura data pe la 4 ani am stat separati, el plecand la bunici 2 saptamani si eu ramanand acasa cu parintii. A fost singura data cand am experimentat viata de a fi singura la parinti.  Daca primele 2 zile m-am distrat, ei bine urmatoarele am murit de dorul fratelui.


Cu fratele mic este o alta relatie. Pe el practic mai mult eu l-am crescut, parintii nemaifiind atat de prezenti ziua din cauza serviciului.
Nu am simtit-o niciodata ca pe o corvoada, dar nici nu m-au facut vreodata responsabila ai mei pentru cazaturile lui.
M-am bucurat doar de partea de a fi responsabila si ‘mare’, fara sa fiu pedepsita vreodata ca nu fac bine ca fac. Nici nu am simtit ca il ‘car’dupa mine pentru ca cel mai mult imi placea sa fim toti 3.
Daca am simtit gelozie vreodata pe frati?
Cand eram foarte mica nu imi vedeam viata fara fratele mijlociu. Dupa ce am crescut am avut momente in care m-am intrebat cum ar fi fost sa fiu singura la parinti. Dar imediat ma uitam la fratii mei si imi dadeam seama ca viata fara ei ar fi fost trista. Nu am stiut ce este gelozia. Nu stiu daca a tinut doar de cum ne-au crescut parintii sau si de personalitatea mea (nu stiu ce e gelozia la modul general).

Cu asa o copilarie era firesc, cred, sa imi doresc sa am la fel copiii.
Cred ca mie imi este si usor si toate vin naturale pentru ca asta a fost viata mea.

Sotul meu a copilarit singur, fara frati.
De cate ori imi povesteste de el imi dau seama inca o data ce minunat este sa ai frati.
Parintii nu pot fi mereu langa tine, dar cel putin cat sunt mici, fratii sunt prezenti in toate.
Alex, sotul meu, s-a jucat mult singur. Si la bloc oricati copiii ai avea, la 7 dimineata tot in casa esti.

Imi doresc mult ca ai mei copii sa fie uniti si sa isi fie prieteni unul altuia.
Si stiu ca pentru asta cel mai mare aport il au parintii in construirea relatiei sanatoase dintre ei.

Daca sunt gelosi, nu stiu. Nu mi-au spus-o si comportament clar in acest sens nu au.

Ce am facut pentru asta?

1. Nu i-am tinut niciodata despartiti
(Exceptand momentele unu la unu, care nu de depaseau mai mult de o ora)
Pe Maria am tinut-o acasa pana cand a fost si Alexandtru destul de mare sa inceapa gradinita, asa ca au inceput-o amandoi.
Maria avea 3 ani si 5 luni si Alexandru un an si 10 luni.
La bunici merg doar impreuna, la zile de nastere sau alte evenimente.
Merg separat doar daca unul dintre ei este bolnav.

2. Avem momente unul la unul
Am inceput o traditie inca de acum 2 ani, cand faceam schimb cu tati de copii pentru a petrece fiecare momente separate cu copiii. Erau maxim 2 astfel de momente saptamanale.
Unul era fix si stabil: sambata sau duminica cand tati pleca la piata cu unul dintre ei (80% din dati mergea Alexandru) iar eu si Maria ramaneam ‘ca fetele’. Lipseau maxim o ora.
(Sa vezi cata iubire aveau unul pentru altul dupa ce nu se vedeau o ora!).
Al doilea moment era adhoc dupa masa cand ieseam in parc si faceam activitati in 2.

3. Nu i-am tras niciodata la raspundere unul pentru altul
Le spunem sa aiba grija de unul de altul, dar daca unul se loveste sau cade nu l-am luat pe celalalt la rost.
Cred ca atunci intervin geloziile!

4. Avem reguli la fel pentru toata lumea din casa
Nu exista reguli pentru Maria, reguli pentru Alexandru, reguli pentru mama sau tata.
Exista doar regulile casei pe care toata lumea le respecta. Astfel, nimeni nu se simte dat la o parte sau marginalizat.

5. Nu le refuz niciodata o imbratisare sau un luat in brate oricat sunt de mari sau grei
Noroc ca o cer rar, dar cand o cer nu le spun ‘nu’.
Alexandru a avut tendinta de a spune ca vrea sa fie bebe dupa ce a venit Achim. I-am spus ca va fi bebelusul meu toata viata si ca poate fi cat vrea. Dandu-o voie, a cerut foarte rar si foarte putin. Acum nu mai cere de mult.

Copiii au nevoie sa se simta iubiti, apreciati si sa li se dea aceeasi atentie chiar daca a aparut un nou membru. Este mult de munca si epuizant mai ales cand bebe nu te lasa sa dormi. Faptul ca ei il iubesc pe Achim, ca vor sa il imbratiseze din propria dorinta (Alexandru mai putin dar are si el momentele lui), faptul ca atunci cand il pupam pr Achim sau ne jucam cu el, ei zambesc si vin in joaca noastra (e un semn extraordinar ca il accepta si il vor, sa le urmariti reactiile cand un parinte de joaca cu bebe) merita orice oboseala.

A fi parinte nu e usor.
A fi parinte de mai multi copii e extenuant.
Dar si cata iubire vine inapoi.

Multa grija si iubire!

Mesajele voastre