Cand am devenit neajutorate?

In vremurile in care traim femeile au evoluat cum au dorit. Au slujbe si denumiri care de care mai pompoase, conduc firme si sunt puternice. Absolvim facultati si mastere si lucram cot la cot cu barbatii.
Cu toate astea am uitat lucrurile de baza…

Acum cateva luni am citit o postare despre revelatia din ultima vreme (nu stiu cand a aparut) a Mariei Kondo, o japoneza devenita consultant in organizare (a casei in principiu).
Am facut niste ochi mari si am cautat-o pe google.
Nu stiu daca am ales eu prost filmuletele cu ea dar dupa ce am vazut videouri despre cum sa iti organizezi dulapurile, sertarele si cum sa iti impaturesti hainele, am inchis.
Am invatat asta de la mama si bunica.
De ce m-as uita sau as plati bani multi sa vad pe cineva intr-o conferinta vorbindu-mi despre sertare?

Cand am devenit asa neajutorate? Cand am uitat lucrurile de baza? Cum se face ca ne organizam atat de bine la serviciu si de casa am uitat?!

Nu sunt cea mai organizata persoana din lume, dar sunt cateva lucruri pe care le-am facut din intuitie o viata intreaga.

(Poza nu e de cand facem curatenie, dar e simpatica cu Maria in sertar).

Organizarea casei

1. Curatenia din dulapurile de haine – o data pe an (pentru mine si copii)
Din diverse motive sunt multe haine pe care nu le mai port (noi sau purtate putin) astfel ca le fac pachete si le dau. Sunt containere prin Bucuresti si prin tara unde le poti duce si voi.
Acum 3 saptamani am facut curat la copii. Au crescut, plus ca toamna schimb hainele de vara cu cele de toamna-iarna (la fel fac si primavara). Am pastrat ce inca le venea si puteau purta si toamna.
Apoi am impartit pe mai multe cutii: ce pastrez (pentru Achim de la Alexandru sau pentru nepoata), haine de dat. Pentru haine (chiar si ale mele si ale copiilor) eu aleg sa sun preotul din sat. Acesta stie foarte bine ce familii nevoiase avem in jur si in functie de ce ii spun ca am de dat (haine pe varsta) ma indruma cui sa le dau.
Se spune ca hainele poarta energia momentelor in care le-am purtat. Nu stiu cat e de adevarat dar donand anumite lucruri, am facut loc nu doar hainelor noi dar si a unor emotii noi. Cel putin la mine a functionat.

2. Risipa de mancare
Ma doare sufletul sa arunc o mancare care inca este buna dar care din varii motive nu o mai mananca nimeni in casa. Desi ma stradui sa gatesc cantitati mici, tot ramane.
La botez am ramas cu ceva mancare, motiv pentru care i-am rugat pe cei de la restaurant sa mi le puna la pachet.
Tot cu preotul din sat am vorbit pentru a-mi spune ce batrani avem in sat fara ajutor, carora le pot duce mancarea.
Asa am aflat ca la nici 5 minute de mine sunt cateva familii. Casa sta sa cada pe ei, abia se pot deplasa si nu are cine sa le gateasca o mancare calda. De atunci am continuat sa le duc mancarea care noua ne ramane, in ambalaje de unica folosinta. Sunt convinsa ca toti avem astfel de batrani sau copii care au nevoie de ajutorul nostru. Trebuie doar sa fim atenti si un pic organizati.

3. Bagajul de calatorie
Nu car cu mine tot dulapul cand plecam.
Pentru mine e simplu sa ‘construiesc’ de acasa tinutele pentru fiecare zi de concediu, astfel stiu deja ce cu ce merge. La fel fac si pentru copii doar ca lor le pun si cate 2 schimburi in plus (pentru ca ei murdaresc mai mult). Rar ma intorc cu ceva nepurtat.

4. Aleg varianta simpla, curata
Nu stiu sa fac combinatii asa ca aleg varianta simpla in orice: haine, mancare, depozitare.

5. Nu pastrez nimic din ce nu imi foloseste
Regula asta o aplic si la bucatarie si la dulapuri. Si sa vezi cat loc am.
Nu strang cutii, pungi, dopuri si alte asemenea.  Nu le folosesc in cateva saptamani de cand apar, le fac cadou sau le reciclez cumva. Nu sunt foarte creativa la a face lucruri din altele, dar incropesc ceva.

Ne invata alaptarea un barbat!

Cand s-au terminat toate femeile din lumea asta care stiau cat de cat despre procesul natural al hranirii unui bebelus ca am trecut la barbati? Cand au devenit barbatii experti in singurul lucru care era al femeii (asta si nasterea desi daca o mai tinem mult asa in cativa ani o iau si pe asta)?
Mi se pare doar mie ciudat ca un barbat este expertul nr. 1 in alaptare (deci nu orice expert ci cel mai bun in lume)?
Oricata teorie ar sti, pentru mine fara partea practica e ca examenul pentru permisul auto fara sa te fi urcat la volan.
E minunat ca un barbat isi doreste atat de mult sa ajute femeile, dar noi chiar nu o mai putem face singure?
Nu ma intelegeti gresit, ma bucur ca exista.  Dar ca un barbat sa fie expertul nr 1 in alaptare inseamna ca noi ca femei, am facut ceva gresit…rau!
Sa o spunem sincer, nu a inventat roata si alaptarea exista de cand lumea si pamantul.

Stiati ca prima liga de lapte internationala a fost fondata pentru sprijinul alaptarii in 1956 (cu mult inaintea expertului nr.1) de un grup de 6 mame?
Se numeste la Leche League si si-a dorit sa fie un sprijin pentru mamele care aveau nevoie de ajutor.
Cartea de suport pentru acest grup este ‘Arta de a alapta’ scrisa de Diane Wiessinger, Diana Vest si Teresa Pitman. (Doar ca de ele nu prea stie lumea. Daca nu au un marketing bun..)
Ce voiam sa va spun este ca La Leche Ligue are grup de suport si in Romania. 
Printre mesajele de pe site-ul lor, il gasiti si pe acesta:
Consultanta ofera informatie, nu da sfaturi.
Consultanta nu face recomandari despre ce ar trebuie sa faca mama, dar poate juca un important rol in a ajuta mama pentru a gasi informatia de care are nevoie pentru a lua o decizie informata in acord cu circumstantele individuale.’ – Pentru mine asta inseamna cu adevarat sprijin si suport, fara sa fie mama judecata sau pusa la zid.

Organizarea vietii

La propriu!
Pentru a avea o viata fericita ai nevoie de o viata organizata. Si uite asa mergem la mii de workshopuri de unde sa invatam cum sa scapam de relatiile toxice, cum sa ne organizam timpul eficient, cum sa ne laudam (caci nici asta nu o mai facem cum trebuie), cum sa ne crestem copiii, cum sa ne vindecam, cum sa….
Exista un eveniment creat de cineva pentru orice. Probleme sa avem! Si daca nu avem, e cineva care le inventeaza.

Nu dati cu rosii!!
Toate lucrurile ajuta! Si consultantii in organizare si cei in alaptare si cei in a da sens vietii.
Cred totusi ca e atat de simplu sa ne intoarcem la noi, sa traim o viata constienta daca incepem de la sufletul nostru si incepem  sa traim mai mult AZI.
Prea multe informatii cateodata fac mai mult rau, mai ales ca pentru orice subiect exista informatii contradictorii.
Alegeti lucrurile simple.
Incepeti cu voi si ce va face fericiti. Vindecati-va sufletul si zambiti (exista terapia prin zambet).
Imbratisati cat mai mult (se spune ca imbratisarile vindeca).
Iubiti-va si iubiti-i pe cei dragi.
Invatati sa iertati.
Si faceti curat in dulapuri, macar o data pe an!

Multa grija si iubire!

Mesajele voastre