Copiii NU se bat, se iubesc!

‘Si pe mine ma atingea mama cand eram mica si uite ce bine sunt. Nu am mai crescut traumatizata. Cateodata, cate o palmuta la fundulet nu a facut rau nimanui. Ca doar nu o bat pe bune. Dar sa ma stie de frica’.

M-a durut sufletul doar scriind aceste cuvinte rostite nu doar de o mama sau de un tata, ci auzindu-le de la prea multi.

Copiii NU se bat! Se iubesc!

Ultima oara a fost cand Maria tipa ca din gura de sarpe ca ea nu vrea rochita cu flori ci cu fluturi, iar eu nu stiam cum sa i-o dau mai repede. Eram in parc si ea se udase iar eu nu aveam la mine rochita cu flururi sa o schimb, asa ca ii tot explicam de zor ce avem si ce se poate. Langa mine, o mamica tanara cu o fetita dragalasa cu care Maria se tot jucase pana atunci. In tipetele Mariei si cautarile mele disperate in geanta, o aud la un moment dat pe mamica ‘Dar dati-i doamna una la fund. Sa vedeti ce repede se linisteste. Nimic nu mai zice. Ca doar si pe mine m-a altoit mama cand eram mica si uite ce bine sunt. Copiii din ziua de azi sunt crescuti prea liber de aia urla asa’.

Am respirat adanc si am tacut. Maria mea a facut ochii cat cepele si s-a uitat la mine mirata, tacand instant. Doamna a continuat ‘Ati vazut? Doar am spus si a tacut.’

Am luat-o in brate pe Maria si i-am soptit la ureche: ‘Tu ai vrea sa primesti o palma la fund?’ Ea a dat din cap ca NU. Atunci i-am zambit si i-am spus: ‘Tu stii ca mama nu a facut niciodata nimic din ce nu ai vrut. Palmele la fund la noi nu exista pentru ca nici mie nu mi-ar placea sa imi loveasca cineva funduletul pe care stau. Daca ma doare?’
Maria a inceput sa rada in hohote si sa chitaie.
Mi-a mai dat o imbratisare si a fugit la joaca. Cand m-am intors la mamica am dat cu ochii de fetita ei. Atunci m-a lovit: NU am vazut in viata mea o privire mai trista si mai plina de durere. Asa as fi vrut sa o imbratisez si pe ea. Din toata fetita plina de viata de pana atunci care se juca cu Maria, fetita din fata mea se facuse parca mica si ‘cerea’ iubire.
I-am zambit si i-am spus ca e frumoasa si am intrebat-o daca mai vrea sa se joace cu Maria. S-a uitat dupa ea si dusa a fost.

Am respirat din nou cat am putut de adanc si m-am intors la mama. Imi fierbea sangele de nervi si totusi incercam sa nu scot vreun balaur din mine. Am incercat din rasputeri sa imi spun ca si ea este un ‘copil ranit’ care nu isi constientiza propriile dureri.

M-am dus langa mamica mai aproape si am intrebat-o daca o pot imbratisa. S-a uitat lung la mine si mi-a spus ‘Suntem mame. Cred ca ai nevoie’. Am imbratisat-o si i-am spus dupa: ‘Tu aveai nevoie. Cum te-ai fi simtit daca de suparare a ceea ce mi-ai spus ti-as fi dat o palma la fund? Si cum te-ai simtit cand ti-am dat imbratisarea?’
A tacut. Doar m-a privit si a tacut. Apoi am vazut cum usor ii apare o lacrima si cum devine ‘un copil rusinat’.
Imbratisarea ma calmase si pe mine asa ca am putut sa ma asez langa ea pe banca.

Am privit-o si i-am spus incet:
Te inteleg. Astea au fost vremurile si astia au fost unii parinti. Atat au putut ei. Dar NOI putem face altfel. NOI putem fi inceputul a ceva mai bun! Tu nu vrei asta?‘.

Voi nu vreti asta? Copiii nu se bat!
Multa grija si iubire!

Mesajele voastre