Batranetea e frumoasa ca poti sa platesti toate restantele!

Toate povestile bunicilor incep cu „pe vremea mea”. Si nu incape indoiala ca toata vremea isi are vremea sa.
Sau mai exact toti avem un timp al nostru in trecerea noastra prin spatiul terestru ce se cheama TIMP.
Fata mea ma intreaba foarte des cum ne descurcam noi pe atunci.
Si am derulat vremurile inapoi sa privesc pe geamul timpului sa vad cam ce faceam eu la varsta fiicei mele.
In primul rand ea are un sot minunat care participa activ la cresterea copiilor, e foarte implicat si motivat. O raritate de om.

Pe timpul meu nu stiu cum era in alte case, dar la mine sotul participa la cresterea copiilor pasiv. Adica se mai juca din cand in cand cu ei si-i mai scotea in parc cand era bine dispus. In rest tu- mama erai baza.
Ma trezeam de dimineata si dupa ce-i ajutam sa se imbrace, le asezam micul dejun. Pana ce ei mancau, eu repede ma imbracam si-mi aranjam parul in treacat in fata oglinzii din baie. Nu-mi aduc aminte sa fi vizitat saloanele pentru ca nu aveam timp pentru mine. Asa ca ma aranjam singura in cinci minute.
Fugeam cu copiii la gradi’ apoi la serviciu.
De la serviciu luam copiii de la gradi, ajungeam acasa, ii schimbam de joaca, mancau si ieseau afara.
Ce era fain pe atunci era ca iti puteai permite sa lasi copiii in fata portii sau in parc la 4-5 ani singuri fara sa-ti fie frica ca ti-i fura cineva.
In timpul asta puneam mancarea la foc si pana se fierbea spalam si rufele (de mana), masina nu am avut decat abia cand erau copiii mari.
Nu, nu-mi puteam permite sa zic cuiva ca „nu mai pot” sau ca am „obosit”. Lumea te-ar fi luat drept o „femeie lenesa” iar sotul credea ca toti ceilalti ca asta e menirea femeii: sa spele, sa calce, sa gateasca, sa faca curat in casa, sa aiba bineinteles si serviciu iar seara sa se faca frumoasa pentru „sot si sa-si faca DATORIA de sotie”, cuvintele multora. Eram obosita, urla inima in mine, faceam totul mecanic uneori, din inertia puterii de peste puteri si incercam sa-mi mentin echilibrul pentru copiii mei.
Cam asa s-au scurs anii, copiii au crescut, iar eu din mama am ajuns bunica.
Or fi fost si case in care sotia impartea treburile cu partenerul ei. Insa nu am avut eu parte de o asa bucurie, asa ca am luat lucrurile asa cum mi le-a dat viata si nu m-am plans niciodata nimanui.
Dar aveam COPIII MEI care au fost mereu totul pentru mine si m-au facut cel mai fericit Om. Eram mereu vesela, pentru ei puteam sa mut si muntii.
Mi-am propus sa calatoresc si sa le vad pe toate acum la batranete.
Batranetea e frumoasa ca poti sa platesti toate restantele. Devii darz fiindca nu mai porti nici o frica in tine.
Trezeci si cinci de ani am fost ocupata sa-mi fac datoria de sotie asa cum spune societatea.
Acum nu mai am nici o „datorie” la nimeni.

Imi plac calatoriile. Visez sa-mi iau o bicicleta sa fac turul Romaniei, insa pana la bicicleta ma plimb cu avionul, cu masina si vizitez cat pot.

In curand sper sa am una si sa povestesc din calatoriile facute cu ea.

Pana atunci sa aveti bucurie-n casa, pace si lumina-n suflet!

Bubu

Mesajele voastre