Pupa-ti copilul doar in somn, sa NU il rasfeti!

Stiti deja ca am fost o norocoasa cu doi parinti care m-au iubit mult si mi-au si aratat asta de mica. La noi in casa ‘Te iubesc’ se spunea zilnic si am fost si foarte pupaciosi unii cu altii.
Nu am stiut pe atunci ca sunt norocoasa si o buna parte din viata mea am crezut ca asta este normalitatea din orice familie. Mi-a parut rau sa vad si sa aud ca de fapt lucrurile nu stateau asa.

In familia tatei, bunica mea, cu care mi-am petrecut o buna parte din copilarie, era o femeie foarte calda si iubitoare. Nu cred sa o fi vazut vreodata incruntata sau suparata pe ceva. Normal, asa si-a crescut si cei 6 copii dar si cei 16 nepoti: cu multa iubire, zambete si vorba buna. Astfel ca  tata a avut un exemplu bun.
In familia mamei, bunica era o femeie rece si distanta. Recunosc ca atunci cand eram mica, in putinele dati in care ne-am vazut, mi-as fi dorit sa o vad zambind sau macar sa vorbim catusi de putin. In familia mamei, bunicul (pe care nu l-am cunoscut niciodata, murind cand mama era tanara) a fost cel iubitor si cald, iar mama mea seamana mult cu el.

Acum ca sunt mama, imi cresc copiii asa cum am fost eu crescuta: cu multa iubire, multi pupici si nesfarsite imbratisari. Nici nu imi pot imagina alt mod de a iti creste copiii.
Pur si simplu nu ma satur de ei. In fiecare moment as vrea sa ii strang doar in brate, sa ii adulmec si sa ma pierd in manutele lor mici.

Uimita am fost, cand saptamana trecuta, o prietena venita in vizita mi-a spus:
‘Ce ii tot iei atat in brate? Copilul se pupa in somn, ca altfel se rasfata.’

Este o tipa cu 2 ani mai mica ca mine, care are o fetita de varsta Mariei. Mara este un copil interiorizat si zambeste rar. De cate ori vine la noi si o intreb daca pot sa ii dau o imbratisare, da din cap ca da, dar nu stie sa o primeasca.

Recunosc ca nu ma asteptam ca si in zilele noastre sa mai existe aceasta mentalitate.
I-am zambit Ioanei (prietenei mele) si i-am spus ca nici un copil nu va fi rasfatat de prea multa iubire. Ca ar putea sa incerce si ea si sa vada cum se simte atunci cand o imbratiseaza mai des, cand o pupaceste fara motiv, cand ii spune ‘Te iubesc’ pe neasteptate.
S-a uitat la mine sceptic si nu mi-a spus nimic.

Ieri, m-a sunat cand eram in spital sa vada ce fac. Dupa ce i-am povestit despre mine, mi-a spus cu glas soptit ‘Multumesc!’. Cand am intrebat-o pentru ce, mi-a spus ‘am incercat sa fac ce mi-ai spus cu Mara si am plans cand am luat-o in brate. Nu stiam cata nevoie are ea si mai ales cata nevoie am eu.’
Sufletul meu a dansat de fericire cand a auzit asta.

Tot din aceeasi categorie sunt:
Sa plang sau nu in fata copilului‘ (raspunsul este DAaaa, caci doar asa va invata cat de bine face plansul si cat de elibarator este).
Sa imi cer iertare de la copil?‘ (ooo DAaaaa, de cate ori gresesti, pentru ca are nevoie sa stie ca nu a gresit intr-o anumita situatie, ca nu el a fost vinovatul si mai ales ca doar asa va invata si el sa spuna ‘imi pare rau’).

Copilul NU face ce ii spunem, face ce facem noi.
De la noi invata cum tot in viata: ce inseamna afectivitatea, empatia, bunatatea.
Priviti-va copiii si imaginati-va cum va doriti sa fie mari, apoi ‘lucrati’ ca ei sa devina ce va doriti.
Vrei un copil care sa spuna ‘imi pare rau cand greseste’? Cereti iertare tu!
Vrei un copil care sa stie sa iubeasca? Iubeste-l tu!
Vrei un copil fericit? Invata-l ce e fericirea!

Cat de des va pupati copiii? Propun o zi de Sarbatore DOAR DE PUPAT COPIII! Oficiala, nu asa oricum. Poate ar ajuta mai multi parinti sa simta ce a simtit prietena mea.

Multa grija si iubire!

Mesajele voastre