3 motive pentru care am ales sa recoltez celule stem la nastere

‘Buna Zana. Te rog sa imi spui daca ai ales sa recoltezi celule stem la nastere pentru copiii tai si daca da, de ce? Cei din jurul meu imi spun ca este ca si cum as cauta acul in carul cu fan. Multumesc. Mirela’
Pe langa Mirela mi-au mai scris multe alte mamici cu fix aceeasi intrebare si aceeasi nedumerire.

Primul transplant reusit de celule stem a avut loc in 1988 in Franta

In acel an, medicii au folosit sangele compatibil din cordonul ombilical de la sora de-abia nascuta pentru tratarea sindromului Fanconi de care suferea fratele sau de 5 ani. Pacientul este in viata si este bine si acum, la varsta de 32 de ani. De atunci mai mult de 40.000 de pacienti au beneficiat de transplant de sange din cordonul ombilical.

Am ales inca de la Maria sa recoltez celule stem la nastere. Am recoltat la Alexandru si o voi face din nou la bebe Achim care va veni la inceputul lunii aprilie.  A fost o decizie pe care am luat-o impreuna cu sotul, dupa ce am citit toate informatiile de specialitate. Am vorbit cu medici, cu cateva banci de celule stem si am ales la sfarsit si cu sufletul. Sufletul meu este mai impacat sa stiu ca am aceste celule intr-o banca si in caz de nevoie, sa le pot utiliza.

Unu din 200 de oameni pot avea nevoie de transplant!

Conform unui studiu realizat de NHI – SUA, (Institutul Național de Sănătate) probabilitatea cumulativa ca o persoana sa aiba nevoie de un transplant/ terapie cu celule stem este de 1:200.

Cei mai multi pleaca de la ideea ‘Mie nu mi se poate intampla!’, cu toate astea vedem in jurul nostru tot mai multe cazuri de boli care ar puteau fi tratate cu succes cu aceste celule stem. Si eu sper si ma rog sa nu le folosesc niciodata, dar sunt linistita stiind ca am facut tot ce tinea de mine, in cazul in care devin acel 1 din 200 de cazuri.

Doar un om din 400.000 de mii poate fi compatibil ca donator

Doar un om din 400.000 de mii poate fi compatibil ca donator. Pentru mine, asta inseamna a cauta acul in carul cu fan. Nu imi pot imagina disperarea unui parinte in timp ce asteapta cu copilul tinut de aparate, pentru ca spitalul sa ii gaseasca un donator compatibil cu copilul sau.

Stiati ca?

Un donator trece printr-un proces lung pentru a putea fi pregatit sa doneze celule stem din sangele periferic? Acesta trebuie sa ia o perioada de timp () medicamente toxice pentru organismul lui cu diferite efecte secundare, pentru ca celulele lui stem sa se mobilizeze din maduva osoasa catre sange. In cazul in care doneaza maduva in sine, trebuie sa suporte  o operatie invaziva pentru el.

Peste 80 de boli tratate cu celule stem

In ultimii 30 de ani au fost tratate peste 80 de boli cu ajutorul transplantului de celule stem, ce devine deja tratament standardizat. Cele mai frecvente boli ce au fost tratate cu celule stem sunt: leucemii acute si cronice, sindroame mielodisplazice, limfoame, hemoglobinopatii, anemii, anomalii plachetare ereditare, boli mieloproliferative, boli congenitale ale sistemului imun, boli fagocitare, boli congenitale metabolice etc. Lista completa o gasiti AICI.

Vesti bune! Se lucreaza ca aceste celule stem sa ajute la vindecarea paraliziei cerebrale si a Autismului. Studiile le gasiti AICI si AICI

Copil roman cu autism tratat cu celule stem

A fost finalizata prima terapie cu celule stem din propriul sange de cordon ombilical in cazul unui copil din Romania diagnosticat cu tulburari de spectru autist. Terapia a avut loc in contextul unui studiu clinic aprobat de catre FDA (Food and Drug Administration, autoritate competenta in SUA), dedicat copiilor cu afectiuni neurologice, intitulat ‘Expanded Access Protocol – Umbilical Cord Blood Infusions for Children With Brain Injuries’, NCT03327467.

Ce sunt mai exact celulele stem?

Sunt celulele care se pot dezvolta in orice tip de celule, cum ar fi celule ale ficatului, muschilor, sangelui sau alte celule. Celulele stem sunt celulele de BAZA ale organismului uman fiind ‘caramizile’ care compun viata. Ele creeaza organele, tesuturile, sangele si intreg sistemul imunitar. Acestea sunt celule unice care pot da nastere mai multor tipuri de celule (o celula stem poate crea sangele, rinichiul, inima sau oasele). Ce mai fac ele? Ajuta organismul sa lupte eficient cu infectiile intarind sistemul imunitar.

Cu cine am ales sa stochez eu?

Cu banca de celule stem al Spitalului Regina Maria, unde am ales sa si nasc, toti cei 3 copii. Banca de celule stem Regina Maria a fost prima banca acreditata sa stocheze tesut de cordon ombilical din Romania si este singura banca care care proceseaza unitatile in 24 de ore de la recoltare.

Banca de Celule Stem Regina Maria este si prima banca din Romania care a devenit membra a prestigioasei Cord Blood Association (Asociatia Internationala profesionala de banci de celule stem publice si private).

Pentru mine acul in carul cu fan inseamna a cauta un donator la 400.000 de oameni. Inseamna timp valoros pierdut intr-o situatie in care tocmai TIMP nu mai ai. Pentru mine stocarea de celule stem la nastere este singura varianta de luat in calcul.

Voi ce ati ales si de ce?

Multa grija si iubire!

Mesajele voastre