FB IMG 1550562610872 - Alaptatul m-a facut sa imi urasc copilul!

Alaptatul m-a facut sa imi urasc copilul!

‘Buna Zana!

Sunt Elena, locuiesc in Arad, am 34 de ani si o mogaldeata de 4 luni jumate.
Mi-am dorit-o cu tot sufletul si eu si sotul meu. A venit dupa 2 ani cand deja ne pregateam sa incercam si alte variante, desi medicii ne spuneau ca nu avem nici o problema de sanatate.
Cand am ramas insarcinata a fost ziua cea mai fericita din viata mea. Toata sarcina am visat-o. Am citit tot ce se putea despre nastere, alaptat, joaca cu un copil mic. Voiam sa fiu cea mai buna mama pentru fetita mea si eram in stare de orice pentru asta.
M-am dus la cursuri de ingrijire si alaptat inca din sarcina, desi nu erau in orasul meu prea multe.
Am cautat consultanti in alaptare cu care m-am vazut si inaite sa nasc.
Toti cei din jur ma considerau exagerata, dar mie nu imi pasa.
Cea mai mare teama a mea era sa nu o pot alapta. Teama ce venea si din faptul ca intrasem in tot felul de grupuri asa zise de ‘suport’ pentru mame. Nici nu aveam picea acasa ca citeam zilnic despre problemele mamelor cu care se confruntau zilnic. Ma gandeam ca orice este posibil si ca nu am de unde sa stiu ce ma asteapta, dar aveam un gust amar pentru cum erau puse la zid daca indrazneau sa spuna ca ar face altceva decat sfaturile foarte clare: niciodara biberon, doar la san nonstop, nu exista sa nu ai lapte. Cele 3 fraze mi-au sunat intr-una in cap mai ales dupa ce a venit bebelina.
Mikaela a venit natural la 38 de saptamani, fara probleme si frumoasa foc. In spital am avut putin ajutor de la asistente dar nu imi faceam griji pentru ca stiam ca acasa ma asteapta una dintre cele mai bune consultante.
Atasarea a fost grea pentru ca cea mica nu voia sa inchida gurita.
Pompa mi s-a spus sa nu iau pentru ca afecteaza laptele si ‘oricum nu ii dai cu biberonul nimic, ca refuza sanul dupa’; sa o tin ori de care ori vrea la san (chiar daca mie mi se pare ca doar sta); sa NU imi fac griji ca nu am lapte, pentru ca toate mamle au lapte – astea au fost sfaturile primei consultante, iar eu am ascultat-o fara sa cartesc.
La 7 zile de la nastere am facut furia laptelui. Dureri infernale, rani, sange, ceva oribil. Am crezut ca mor de durere acele zile. Fiecare alapatat era un chin!
Consultanta nu a vrut sa vina, spunandu-mi ca sigur nu am tinut-o cat si cum trebuie, desi eu nu m-am despartit de ea decat de 2 ori in 7 zile  cat am facut un dus. Nu iti mai spun in ce hal aratam, asta nu mai conta. Ca ma sinteam ca Vaca Milka era partea ‘cea mai frumoasa’. Nu stiu unde era femeia de dinainte dar imi spuneam ca nu e cazul sa o caut acum.

Eu si Vaca Milka

Cu greu am reusit sa vina o alta consultanta in alaptare cand inca eram in plina furia laptelui. M-a ajutat cat de cat cu pompa ei si mi-a sugerat sa imi cumpar de urgenta una pentru cazurile in care am lapte in exces. Mie abia imi curgeau sanii, de unde lapte in exces? Am ramas cu o sensibilitate la sani si de cate ori o puneam pe cea mica sa suga, strangeam din dinti si abia asteptam sa termine. Nu era nici un fel de magie iar eu ma rugam doar sa manance cat mai rapid.
Mikaela plangea aproape tot timpul. Dormea maxim 20 de minute un somn, iar noaptea o petrecea cand in bratele sotului cand pe mine.
In prima luna a luat aproape 600 de grame. Pediatra mi-a spus ca e cam putin si ca ar trebui sa ii dau lapte praf.

Magie? Care magie?

Am scris prima data pe unul din grupurile de suport in alaptare sa stiu daca si alte mame trec prin asta si cum fac fata. Mai bine ieseam afara cu copilul de gat, fumand o tigara (eu nu fumez), asa luata la impins vagoane am fost, mai ca eram cea mai denaturata mama ca nu imi tin copilul la san suficient (desi doar asta faceam) si ca vreau sa pot manca fara copil in brate (aveam deja aproape 2 luni de cand faceam asta si simteam ca cedez nervos).

Vinovatia, oribil sentiment

Am inceput sa ma simt vinovata ca nu ma bucur de copilul meu. Citeam de cat de minunata este perioada alaptarii si conexiunea dintre mama si copil iar eu ma intrebam unde am gresit? De ce eu nu simteam asta?
La 3 luni deja eram epuizata fizic si psihic si incepusem sa ma urasc si sa urasc faptul ca eram mama. Cand mi-am zis-o prima oara am crezut ca mor de rusine. Mor de rusine ca puteam simti asta, dar asta era adevarul.
Norocul meu a fost sotul care a fost foarte intelegator si care mi-a adus o prietena psihilog in vizita. Eram in depresie postpartum si epuizare. Fix aceea depresie care nu credeam ca exista daca ai un bebelus pe care ti-l doresti atat de mult.
Ca sa imi revin trebuia sa dorm, sa am grija de mine. Cum sa fac asta daca copilul voia doar la san?
Abia dupa cateva sedinte cu ea am inteles ce ar fi trebuit sa inteleg de la inceput:
NU laptele este magic pentru copil, ci MAMA! Daca mama nu e bine, acel copil nu are cum sa fie bine.

Fix in acele zile am citit si articolul tau despre Partea Urata a alaptarii si vaaai cata dreptate ai. Din carti vorbim cu toate ce minunat este sa fii mama, dar realitatea primelor luni te poate dobora. M-ar fi ajutat mult sa citesc articolul tau inca de la inceput si sa stiu ca NU sunt singura care trece prin asta.
Acum sunt mult mai bine. Am renuntat la grupuri, merg la psiholog si mai mult decat orice MA bucur iar de copilul meu si de faptul ca sunt mama.
Ti-am scris pentru ca voiam sa impartasesc cuiva care ma intelege experienta mea si mai sper ca din povestea mea sa inteleaga si alte mame care este cu adevarat partea importanta din viata de mama.
Cu drag,

Elena’

Nici o mama nu ar trebui sa se simta singura in drumul ei.
Suntem toate mame si toate trecem prin anumite lucruri.
Eu as spune ca ‘NU doar laptele de mama este magic pentru copil, ci mai ales MAMA!’

Cereti ajutor atunci cand aveti nevoie, faceti ce tine de voi dar mai ales dati-va sansa sa va bucurati de maternintate si copil!

Multa grija si iubire!

Mesajele voastre

error: Content is protected !!