Parintii divorteaza unul de altul, nu de copil!

Mai in gluma, mai in serios cand vorbesc cu sotul meu de cat de greu este primul an cu un bebelus, mereu spunem ca daca il trecem cu bine si pe al treilea, clar suntem eroi. Ne iubim mult, dar asta nu inseamna ca lipsesc discutiile. Niciodata nu ai certutidinea a ceea ce iti rezerva viitorul si cred ca desi isi doresti ce e mai bine, orice cuplu ar trebui sa discute si varianta ‘daca noi nu vom mai fi impreuna’.
Daca e sa ma intrebati cred cu tot sufletul ca voi imbatrani alaturi de Alex, dar am discutat si ce am face daca intr-o zi pur si simplu nu ne-am mai iubi….ce am face cu copiii, cu noi, cu inimile noastre.

Discutia e ca o ‘asigurare de viata’ unde stabilesti, in caz de ‘calamitate’ partile urate.

Pe strada pe care am copilarit, unul dintre vecinii mei a divortat de sotia sa cand copilul lor avea 2 ani. Nu stiu detaliile clare ale relatiei dintre ei, ci ce stiau toti vecinii.
Satula de batai si certuri, femeia a fugit intr-o noapte dar nu a reusit sa fuga cu copilul. Ea si sotul ei locuiau cu parintii lui, familie foarte respectabila.
Pe vremea comunismului era grav daca o femeie isi parasea domiciliul (lucru care stiu ca si acum este prin lege). El, persoana importanta a reusit sa ia custodia baietelului. Ea avea program de vizita doar….vizite care nu s-au intamplat nici cu politia la poarta.
Ani in sir am vazut-o pe femeie cum plangea agatata de poarta sa o lase sa isi vada copilul.
Baiatul a trait doar in curte. Niciodata nu a iesit macar in fata ei sa se joace cu noi. Se uita trist prin gard la gasca noastra si la jocurile pe care le aveam. Toata copilaria am vorbit cu el prin gard.
La scoala era dus si adus de bunici, cu escorta, nu carecumva ‘mama’ sa puna mana pe el.
Bunicii ii ‘spalau creierul’ ca are o mama rea si in putinele ocazii in care am reusit sa vorbesc cu el prin gard de mama lui ‘avea o fata trista si furioasa in acelasi timp’ si refuza sa o aminteasca.
Baiatul e mare acum. Nu stiu exact ce s-a intamplat cu el sau cu mama sa.
Ce stiu este ca un copil a crescut fara mama, tinut la propriu ‘ostatic’ de parinti si bunicii.

Exista cazuri in care dupa ce copilul creste, ajunge sa isi cunoasca mama si sa il respinga pe celalalta parinte, facandu-l vinovat pentru lipsa sa. Altii, cresc mai departe ‘subjugati’ de puterea familiei care l-a crescut.
Cert esta ca nici intr-un caz, nici in altul, viata acelui copil devenit adult, nu va fi una normala, fara terapie de recuperare. Si chiar si atunci, tot cu rani.

Nimeni nu iti garanteaza ca atunci cand iti alegi partenerul de viata vei ramane langa el toata viata. Dar depinde de voi, ce parinti veti fi pe mai departe pentru binele si interesul copilului.

Parinti sunteti si dupa ce incetati sa fiti un cuplu. Fiti parinti buni!

Multa grija si iubire!

Poza de cover: Alina Dobro Photography

Mesajele voastre