Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

20180826 140353 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

Mama mea s-a nascut pe Valea Izei intr-un sat linistit si frumos. In sat au ramas 2 unchi, o matusa si cativa verisori si verisoare.

Inca de mica mergeam la rude atunci cand puteau ai mei. Drumul cu trenul era lung si tare obositor, mai ales ca stateam 12 ore in tren, pe timpul noptii.

In ultimii ani, desi am trecut la mersul cu masina si condus ziua, tot lung este drumul si mai putin de 8 ore nu ai cum sa faci, indiferent ce traseu alegi. Asta este si motivul pentru care de aceasta data copiii au ramas la bunici. Maria si Alexandru nu stau mai mult de 2 ore in scaunele lor, asa ca NU mergem niciodata mai drumuri mai lungi de atat. Plus ca, acum cateva luni, am si primit invitatia de a fi nasi varului meu.
Cu multa bucurie am primit sa acceptam, desi nu stiam exact cat sunt de diferite nuntile din Maramu’ decat sunt la noi.

Mari amatori de nunti nu suntem, deoarece nici eu si nici sotul nu stam mai tarziu de ora 1 dimineata la nici o petrecere. Asa ca m-am intrebat oare cum voi face fata pana dimineata  cand nu aveam nici un dubiu ca se vor intinde lucrurile.

In Maramures de cativa ani buni, toti tinerii sunt plecati din tara sa lucreze prin alte locuri straine. Astfel ca, luna august, cand toata lumea e acasa si dupa Sfanta Marie, se fac nunti zilnic, exceptand miercurea si vinerea.
Cand am aflat ca nunta are loc intr-o zi de marti, am intrebat de vreo 3 ori sa confirmam ca nu intelegem gresit.

Am plecat Duminica spre ei, pentru ca luni sa ne odihnim. Sau asa credeam noi…
De luni de la pranz, de cand am prins a ne vedea toate neamurile pana joi seara, am tinut-o intr-o petrecere.

20180826 140755 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

A venit si ziua nuntii…

Mirii nostri si-au ales 4 perechi de nasi: 2 de la mire si 2 de la mireasa. Fiind nasi din partea mirelui am mers la casa lui pentru a-l lua impreuna cu domnisoarele de onoare la biserica.

Iertaciunile

Inainte de plecarea de acasa, mirele de fata cu toata lumea, isi cere iertare si binecuvantarea de la parinti, frati, nasi si toti cei din familie. Este un moment tare delicat unde este imposibil sa nu ai lacrimi in ochi.

Nunta la biserica nu este foarte diferita de cea de la noi, exceptand ca fiecare pereche de nasi a avut lumanarile lor (deci 8 lumanari in total) si ca mirii au un juramant special cu mana pe Evamghelie in care se jura ca nu se vor parasi pana cand moartea ii va desparti. (Nu stiu sa va spun daca sunt mai putine divorturi la ei, dar cu siguranta cred ca ar trebui reintrodus si la noi).

20180826 140831 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

Dupa slujba de la biserica toata lumea merge la restaurant.
La noi primii care pasesc in restaurant sunt mirii si nasii care apoi primesc pe toata lumea.
Aici, toata lumea este invitata in restaurant iar ultimii care intra sunt mirii si nasii, dar nu inainte de li se ura de catre cantareata invitata tot ce e mai bun pentru ei.
Atunci cand in final am intrat si noi am observat cum toata lumea era aranjata la locul ei. Ne-am asezat si noi la masa iar mancarea ne astepta deja. (Apai la cate nunti nu am facut foamea pana a ajuns primul fel).
Recunosc ca mi-a placut la nebunie acest lucru, eu care deja ma pregatisem sufleteste sa intampin 280 de oameni, cati erau invitati.
Faptul ca nu trebuie sa treci prin asta, m-a bucurat nespus, pentru ca mie mi se pare tare obositor.

Dupa servirea aperitivului au dansat mirii, apoi au fost invitati si nasii si s-a inceput nunta.

La cate nunti am fost nu am vazut mireasa care sa joace mai mult (nu stiu cum de au tinut-o picioarele), cantareata mai talentata (jos palaria pentru Nastacutza Iuga), invitati mai veseli si care sa chiuie mai mult.

Un lucru care mi s-a parut foarte cool (si cred ca merita aplicat la toateee nuntile) este ca oricine pleca (chiar si dupa o ora de nunta) primea o punguta aranjata care continea o felie de tort (daaaa, deci nu pierde nimeni tortul) si o sticluta de palinca (asta poate fi inlocuita in functie de zona). Am plecat de la atatea nunti cu gandul la tort, incat mi s-a parut genial ca aici ca sa gusti din tort, nu esti conditionat sa stai pana la final.

20180826 140334 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

O alta surpriza a fost ciorba servita pe la 11 noaptea. A mers de minune sa dreaga oamenii prea voiosi de palinca.
Tin minte, cand eram micuta, ca ii spuneam tatei ca daca ma marit eu vreau ciorba la nunta,  iar el a ras de mine.
Nu am avut ciorba la vreo nunta, dar tare fu frumos sa fiu nasa la o asa nunta.

Tortul se aduce la 12 noaptea cand toata lumea le canta mirilor ‘La multi ani’, dar nu se taie tot atunci, ci in jur de 3, dupa friptura.

Ultimii petrecareti au plecat la 5 dimineata iar eu am fost surprinsa de cat de repede mi s-a parut ca a trecut totul. Un pic prea repede de cat de frumos a fost.

20180826 140615 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

A fost o nunta la care am jucat mult, la care Alex a invatat sa ma invarta cum se face in zona, la care am admirat bucuria cu care se dansa chiar si la 3 dimineata, chiuiturile, strigaturile si zambetele de pe fetele tuturor.

Multumesc mult dragilor nostri fini ca ne-au ales. A fost o onoare sa fim parte dintr-un moment atat de frumos.

Abia astept sa revenim la anul si cu copiii.

Voua ce va place cel mai mult la o nunta?

Multa grija si iubire!

ZS 6 - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures

Ana Maria

Pe scurt..
20180826 140353 min - Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures
Nume Articol
Despre cum e sa fii nasa la nunta in Maramures
Descriere
Tare frumos este sa fii nasa de oameni minunati, in zona Maramuresului. Nu m-as fi gandit ca vor fi atat de multe..
Autor
Despre
Zâna Scutecel
Logo

Comentarii

Comentarii