Dar cu cine lași copiii când pleci de acasă?

IMG 20180718 151835 349 min - Dar cu cine lași copiii când pleci de acasă?

Săptămâna trecută am fost la un curs de public speaking. Unii dintre participanți, după ce au aflat că sunt mamă, au fost foarte curioși să afle cu cine am lăsat copiii ca să pot veni.
Am o prietenă care m-a întrebat direct cum îmi conving soțul sau ce îi promit (aici deja am râs) ca să stea cu copiii.

Cam 3, 4 zile pe luna am si eu treabă. Nu multă dar na, se întâmplă să am și eu o conferință la care sa îmi doresc să merg, întâlnire de business (vai, cum sună asta), vreun curs la care particip.
Și atunci vorbesc cu Alex (soțul și tatăl copiilor mei) să ne organizăm programul astfel încât să pot ajunge. (Nu am bona și nici vreo mamă aproape).

Încă de la naștere soțul meu a fost un tată implicat în a face tot ce făceam cu Maria și apoi cu Alexandru.
Nu vă mint, de multe ori mă întrebam dacă mai poate. Nu știu cum sunt alții dar soțul meu a avut o perioadă (de vreo 3 ani) când se trezea la 6 sau chiar 5 și jumătate în fiecare dimineață (astea erau orele de trezire ale copiilor) le dădea de mâncare, îi schimba și pe la 7 si un pic mă trezea pe mine (cu cafeaua gata). Ne pupa și pleca la birou. La 17.30, 18.00 venea acasă. Nu apuca să se schimbe de haine aproape niciodată singur, ci însoțit de cate-un copil sau chiar de amândoi.
În foarte multe seri tot el pregătea cina dar nu înainte de a petrece cel puțin 2 ore cu copiii la joacă. Acum de când au crescut, suntem toți 4 afară, dar când erau mici si eu aveam nevoie de pauză de ei, pleca singur cu ei pentru a fi doar eu cu mine.

Cum e când eu plec? Păi știe tot ce are de făcut. Le știe programul de masă și somn, știe ce nevoi au, știe cum să răspundă la ele și mai ales știe cum să se distreze cu ei.
Bărbatul perfect există, dacă știi cum să ți-l alegi!

Nu cred că poți convinge un bărbat sa fie tată dacă nu își dorește asta.
Nu cred că ai ce să îi promiti ca să vrea să facă parte din viața lor.
Singurul sfat pe care vi-l pot da este să îl implicați de la început și să fiți atente pe cine luați de sot. (Deși la ultima parte nu știu ce ați mai putea schimba..).

Cu cine las copiii acasă când plec?
Răspunsul e simplu: cu ta-su! Cu el i-am făcut și cu el îi și cresc.

Multă grijă și iubire!

ZS 6 - Dar cu cine lași copiii când pleci de acasă?

Ana Maria

Pe scurt..
IMG 20180718 151835 349 min - Dar cu cine lași copiii când pleci de acasă?
Nume Articol
Dar cu cine lași copiii când pleci de acasă?
Descriere
In sfarsit libertate pe mamica si vrea sa o zbughesca de acasa..cand ce sa vezi cu cine lasa copiii pentru 3 ore?
Autor
Despre
Zâna Scutecel
Logo

Comentarii

Comentarii