Când mi-au luat copilul..

bigstock Mother s hands holding a newbo 26998817 min - Când mi-au luat copilul..

Gogoșarul meu atomic a venit pe lume numai de patru luni… Ca o paranteză, trebuie să vă marturisesc cât de tare îmi displace că trebuie să fac numărătoarea astfel! Mi se pare absolut nedrept ca unei ființe vii să i se răpească momente din viață, fie ea și intrauterină… sau cum îmi place să spun, pe când eu eram căsuța ei și o purtam lângă inima mea!

Ei bine, tocmai pentru că sunt proaspăt mămică de buburuză, tare mi-aș dori să nu mă judecați și să considerați experiența mea de Mamă de până acum suficient de concludentă pentru a-mi servi cum se cuvine la redactarea acestui text.

Când mi-a fost cel mai greu ca Mamă?! Sunt unele lucruri care nu le-am împărtășit nimănui până acum, extrem de dureroase și de care îmi doresc să scap, pentru a mă împăca cu mine.
Mi-am luat timp de gândire înainte de a așterne următoarele rânduri și sunt tentată să vă răspund că tot timpul sarcinii, plus aceste patru luni…
Am trăit cu o mogâldeață înăuntrul meu 39 de săptămâni, timp în care nu a trecut zi lăsată de la Dumnezeu să nu mă gândesc oare ce face?! o fi bine?! sunt ce-i trebuie fizic să se dezvolte armonios și, mai ales, sănătos?!
39 de săptămâni în care puțin câte puțin am pierdut controlul asupra corpului care mi-a “slujit” o viață numai mie, unde eram doar eu cu gândurile mele. L-am vazut cotropit de niște stări inexplicabile – nimic din ce trăisem până atunci, biciuit de hormoni și într-o transformare continuă, ce părea de nestăvilit.
Dar nu! Nu voi spune asta! Analizând aceasta perioadă și analizându-mă pe mine ca om ce am devenit în urma tuturor acestor transformări, descopăr că în tot acest timp reacțiile mele erau simple mofturi și că, de fapt, în mod paradoxal, nu m-am plâns nici măcar o secundă pentru că o aveam pe Ea, Buburuza mea. Ea lua din mine tot ce avea nevoie să crească, eu îmi luam din Ea forța de a mai învinge încă o zi grețurile, mirosurile infernale pentru nările mele pretențioase ( la un moment dat aș fi fost în stare să fac o petiție prin care să desființez magazinul Penny de la noi din oraș sau cel putin secțiunea cu produse calde!?!?!! ) și moleșeala continuă, cea mai mare pedeapsă pentru firea mea activă.
Nici momentul nașterii în sine nu a fost o traumă. Dimpotrivă, a fost ceva magic! De la pregătirea pentru operație, nașterea și perioada de la terapie intensivă, am de avut parte de cea mai cool echipă de medici și asistente pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc vreodată. Nici nu sunt genul care să-mi plâng de milă și-mi împing limitele până la extrem; drept pentru care fata s-a născut la 10.10 dimineața, iar la amiază eram deja pe picioare, plictisindu-mă în salonul de la terapie intensivă…
Însă de aici încolo tot entuziasmul, curajul și motivația mea parea că s-au frânt… Totul a luat-o la vale, spre cel mai hidos episod din viața mea de Mami de Îngeraș cu o repeziciune care, și acum când scriu, îmi provoacă cea mai absurdă migrenă posibil și o teribilă stare de anxietate…
received 1934570139889619 - Când mi-au luat copilul..
De vină?! O “mică” eroare! Asta a făcut ca în maternitate, primele ore să le petrec departe de Minunea mea… Primele ei 7 ore de viață pe care trebuia să și le petreacă alături de Mami i-au fost refuzate cu o încăpățânare acerbă și nejustificată ( cred eu! ) de o “doamnă asistentă”, genul femeii care te-ar lua de perciuni și dacă i-ai fi mamă. Motivul: de la terapie intensivă nu-mi puseseră acea brățară de recunoaștere.
Vocea irațională și cuvintele acestei femei au fost bici pe pielea mea, lovindu-mă cu precizie chirurgicală exact în locul unde odinioară sălășluia Îngerul meu. Am simțit acea durere mai acut decât orice durere fizică… Nu o aveam în brațele mele!!! Și nimeni nu-mi spusese că ar exista posibilitatea să se întâmple astfel!?

O eroare?

Era absurd! Era nedrept! O recunoscusem!?!?!!! Mă văzuse că m-am dus glonț la pătuțul unde era ea! Era A MEA!?! Și, pentru numele lui Dumnezeu, o recunoscusem din toți nou-născuții din acea cameră hidos de mică și meschin de sufocantă! Și aia nu mă lăsa să-mi iau pruncul nici măcar în brațe așa cum visasem îndelung!?!??…
Toate tentativele de a recupera-o au fost inutile, nu mi-au adus-o decât dimineața, înainte de vizită, legată fedeleș și înfometată… probabil că plânsese întreaga noapte…
Acest episod m-a dărmat! Gândăcelul meu mic a stat fără mami a ei, fără căldura ei, fără mirosul ce-i era familiar, fără vocea care-i alina spaimele o veșnicie… A fost pur și simplu aruncată într-o lume ostilă și rece fără sprijin de niciun fel!
Gândindu-mă la acea seară, mă judec aprig pentru că nu am încercat mai mult, că nu am luat-o cu forța, să mi-o țin la piept și să mi-o alin, și să mi-o dezmierd, și să mi-o hrănesc cu laptele meu și să-i ofer toată dragostea pe care o adunasem în mine 39 de săptămâni și câteva ore nenorocite!…
Asa că, dragile mele proaspăt Mămici, dacă nu se întâmplă – așa cum și este normal, comandați să vi se aducă pruncii imediat. Urlați, amenintați, bateți din picior… Un copil născut sănătos, fără complicații trebuie să fie în brațele mamei sale încă din primele lui momente de viață.
Nu vă lăsați pradă neputinței și disperării! Unele veți plânge mult… Unele veți strânge din dinți… Unele, mai norocoase, veți primi sprijiniul celor dragi… Dar, la finalul zilei, veți rămâne singure, aruncate în situații complet noi, lipsite de comfortul unei decizii anticipate. Va fi greu însă repetați-vă într-una, cu voce tare dacă este cazul, că sunteți speciale, că sunteți unice, că făptura aceea minunată din brațele voastre este singura care contează și merită toate nopțile nedormite și stările de veghe, ce inevitabil vor veni după!
Poate că era mai bine să fi vorbit despre noțiuni abstracte însă, gâtuită de emoție, v-am împărtășit acest episod dureros ca pe o confesiune care nu așteaptă izbăvire, ci acceptare și îngăduință!
Pe Anne, mămica superbă vă invit să o citiți pe blogul ei mamisizana.
received 1934571363222830 - Când mi-au luat copilul..

Comentarii

Comentarii