Primul an cu bebe

IMG 1011 - Primul an cu bebe

Se spune că cel mai greu an cu bebe este primul. Și este adevărat dar puțini își dau seama că este și cel mai frumos. Ai ocazia de a vedea pură viață cum se naște și crește sub ochii tăi, cum un mic ghemotoc total dependent de tine devine independent.

Trăiești alături de copilul tău cele mai frumoase etape din viața lui.

1. Prima masă a bebelușului.

După naștere nu prea suntem conștiente de ce minune înseamnă prima masă a unui copil. Cred că cele mai fericite mame sunt cele care nasc natural și care imediat își pot pune copilul la sân și îl pot urmări pe acesta cum singur își găsește drumul către lapte.

2. Prima băiță acasă.

La cei mai mulți dintre proaspeții părinți este și cea mai emoționantă. Nu știi exact cum să apuci copilul, cum să îl ții, cu ce să începi. E cam vraiște totul, dar până va face copilul o lună deja veți fi experimentați.

3. Primi colici.

Deși nu toți copiii îi au și nu este chiar o minune, părinții ai căror copiii vor experimenta colicile, le vor ține minte toată viața.

4. Primul gângurit.

Nu va exista sunet mai gingaș pe pământ ca gânguritul copilului tău. Și nimic nu se compară cu primul. Este mai emoționant decât dacă ai câștiga la loto.

5. Primul zâmbet, prima privire, primul râs.

Cum râd bebelușii nu râde nimeni. Au stilul lor bebelușesc de a face lucrurile, care te fac să uiți orele nedormite care se vor tot înmulți.

6. Prima noapte dormită.

Te vei trezi din 2 în 2 ore doar ca să verifici că respiră, pentru că nu-i așa, nu crezi în miracole.

7. Primul dinte.

Pentru părinții care au experimentat colicile copiilor, primul dinte va fi floare la ureche. Față de părinții cărora li se va părea că vine uraganul..

IMG 1012 - Primul an cu bebe

8. Prima masă de solide.

Va fi victoria cea mai frumoasă și cea mai grea de obținut, asta dacă nu ai norocul să dai de vreun mâncăcios care să îți mănânce și urechile.

9. Primul învârtit, sucit, mers de-a bușilea.

Câți părinți merg în patru labe doar doar s-o prinde și piticul de cum trebuie să facă?

10. Primi pași

Deja ți-ai anunțat vecinii, familia și prietenii că pleci în drumeție curând, căci piciul s-a făcut mare.

IMG 1013 - Primul an cu bebe

11. Primul mama și prima îmbrățișare.

Te topesc pur și simplu și te fac să zbori. Uiți de ce a fost mai greu și ții cu tine doar părțile bune.

Primul an trece prea repede și veți regreta iubirea imensă pe care doar un bebelus o simte dar și dependența delicioasă pe care doar ei o pot avea.

După un an vor învăța să se desprindă de voi, să exploreze, să trăiască și singuri. O perioadă se vor întoarce dar prea scurtă pentru dependența noastră deja de ei.

Multă grijă și iubire!

ana profil - Primul an cu bebe

Ana Maria

Comentarii

Comentarii