Cand m-a durut tot trupul

thorns 2013825 1280 min - Cand m-a durut tot trupul

Cand mi-a fost mai greu ca mama ?  Cand m-a durut tot trupul!

Incepand cu durerile de spate, continuand cu durerile uterului cand am nascut, cu cele de san, si cu cele de brate, si iar de spate, cand ii tin in brate (eu avand si niste probleme cu coloana vertebrala), sau durerea cand ma trag de par, corpul meu a tot avut de suferit de 2 ani jumate incoace. Reactiile mele ? Depindea mult de starea in care eram si de cate ori se repetase chestiunea in ziua respectiva. Recunosc ca am cedat de multe ori, si am strigat sa fiu lasata in pace, sau m-am ridicat si am plecat, ca sa nu exprim furia de fata cu ei. Am lucrat, asadar si la capitolul „rabdare”, dragi mamici, ca si voi, de altfel.

20170616 181347 - Cand m-a durut tot trupul

Cand am vrut sa imi faca si mie cineva un ceai si nu se gasea nimeni.

Copiii mei sunt mici (2 ani si 4 luni, respectiv 6 luni) iar mie mi se pare ca cel mai greu pentru o mama este in primii 3 ani de viata ai copilului. Mai ales cand sunt 2. De ce ?

In primul rand, pentru ca am trecut la un nou statut, si la un nou stil de viata. Cu mult mai multe lucruri de facut. Cu lucuri care nu se termina de facut, nici la 21, 22 seara. Eu m-am vazut cumva constransa sa ma maturizez, sa ma smeresc, si sa pun efectiv pe copii, uneori pe primul loc. Nu cred ca as fi facut fata daca nu as fi facut asta.  Desi, am simtit nevoia de atatea ori sa mai fiu si eu rasfatata, sa mai aiba grija si de mine cineva, sa imi faca si mie un ceai cald, o cafea. Sa mai traiesc si eu o imbratisare romantica…  dorinte de astea trecatoare, de domnisoara cuceritoare. Odata cu nasterea copiilor, mi-am calcat in picioare pur si simplu nevoia de rasfat.

Cand am vrut sa imi implinesc o dorinta de la baza piramidei lui Maslow si nu am putut

Somnul, insa, a fost, si este o mica problema. Trezirile nocturne pentru alaptare aveau nevoie musai de un somnic de pranz ca sa se compenseze, iar cand acesta era greu de obtinut sau imposibil, atunci, energia de a fi acolo, prezenta pentru copii, scadea. Ma mai necajesc si azi trezirile lor mult prea matinale (6, 7) care vin in contrapartida cu dorinta mea de a mai dormi, macar 10 minute …  Cunoscatorii stiu despre ce vorbesc. De aceea, pana in ziua de azi, dorinta care apare zilnic, in jur

In primii 2 ani cu Cristina, au avut unele momente cand simteam ca „mi-e greu”, dar reuseam sa gasim tot felul de activitati impreuna, si, mai ales, o implicam si pe ea in cele mai multe pe care le faceam eu, insp dupa ce am ramas din nou insarcinata, si mai ales cand incepusem sa am  burtica mai mare, si ma miscam mai greu, aveam nevoie de mai multa odihna, si mi-a fost mai greu. Si mi-a fost greu mai mult din punct de vedere psihologic, pentru ca se dadea lupta asta in mine, intre a petrece mai mult timp cu C,  asa cum o fascusem atat de frumos pana atunci, si nevoia mea de a sta mai mult cu mine, de a ma pregati cumva si pentru venirea celui de-al doilea, care a continuat pana a venit bebelusul pe lume … De asemenea, ma vedeam nevoita sa o las mai mult la desene animate, din care nu intelegea mai nimic, pentru a ma odihni sau pentru a gati, ceea ce era impotriva convingerilor mele. M-am impacat si cu asta.

20170616 174631 - Cand m-a durut tot trupul

Greul in a fi mama este si direct proportionala cu nevoile pe care vrea sa si le implineasca

Cred ca greul in a fi mama este si direct proportional cu nevoile pe care vrea sa si le implineasca aceasta, care este, inainte de toate, om si femeie. Cu cat un om reuseste sa isi accepte mai mult existenta sa, imperfecta in sine,  si cu cat a invatat sa traiasca bine cu sine si cu cei din jur  (mare arta e si asta !), cu atat mai putine frustrari va avea si cand va deveni mama. Ceea ce vreau sa spun, pe scurt, este ca, nu venirea copiilor poate epuiza o mama, ci incapacitatea sa sau putin-dezvoltata capacitate de a-si gestiona viata emotionala si pe cea pragmatica, pe care o avea si inainte. Conteaza enorm ca mama sa aiba si o viata spirituala, le duce mai usor pe toate … Pe langa asta, eu am simtit lipsa ajutorului, de multe ori. Se spune ca este nevoie de un neam intreg sa creasca un copil. Am simtit pana in strafundurile fiintei mele nevoia asta, si neimplinirea ei.

In primele luni de la nasterea primului copil, principala grija a fost sa fiu in pace, eu insami, si sa fiu sigura ca relationez activ cu fiica mea, ca petrecem timp impreuna. Secundare au devenit grija fizica de mine, pregatirea mancarii, curatenia. Am invatat treptat, dar nu total nici pana azi, cand al doilea copil are deja 6 luni, sa nu mai simt nici un pic de stres cand vad dezordine, si chiar un pic de murdarie. Oricum, aspiratorul e mereu bagat in priza, asteptand sa fie folosit, si il folosesc de vreo 5 ori pe zi. Am invatat, asadar, sa privesc dezordinea, si sa o accept. Mare lectie a fost asta sa ma tin de prioritatea numarul 1: eu sa am pace. Caci, nu-i asa… o mama linistita creste copii linistiti si fericiti.

E greu daca nu ai incredere si in Dumnezeu. O alta piatra de incercare in cresterea primului copil, in primii 2 ani, a fost increderea in Dumnezeu, si in aceasta pronie ocrotitoare. In primele luni, am trait o acuta nevoie de a o proteja, de a o feri de la zgomote si poloare, pana la a o feri de respingeri din partea oamenilor si de influente considerate de mine ca negative. Daca nu ar fi urlat si in mine nevoia de a mai sta singura, si a mai face o baie calda sau a citi o carte, as fi ferit-o chiar si de bunicele sale, care au propriile mentalitati despre cum se creste un copil, nu tocmai asemanatoare cu ale mele, si nu tocmai Ok … Scriam si intr-un articol, la un moment dat:

„Stiu ce inseamna dorinta imensa de a deveni o portavoce uriasa care sa transmita tuturor vecinilor si muncitorilor si angajatilor de la primarie care se hotarasc sa adune gunoiul chiar cand eu vreau sa adorm copilul sa inceteze chiar atunci orice munca, distractie sau actiune care provoaca zgomot.”

Poate ca, asa cum se vehiculeaza, exista aceasta „leoaica” posesiva, mai mica sau mai mare, in fiecare femeie care devine mama, sau e pur si simplu idolatrie curata, habar n-am. Ideea este ca da, am trait cu dorinta asta dusa pana spre patologic aproape de a o feri de influente pe care eu le consideram negative. Mi-a trebuit ceva timp sa accept ca ele vor afecta intr-un fel sau altul, acest prunc curat, deosebit de frumos si bun. A trebuit sa invat sa am incredere … ca mai are si Dumnezeu grija (de tot ce nu pot avea eu grija pentru copiii mei).

20170630 183259 - Cand m-a durut tot trupul

Am fost mereu constienta ca nu sunt doar mama …

Alte momente percepute ca grele, despre care nu simt sa scriu prea mult, ci doar sa le enumar, ar fi imperfectiunile comunicarii si intelegerii dintre mine si sot, care se suprapuneau dureros peste noile mele trairi ca si mama. Nevoia mea a de a fi inteleasa pe perioada sarcinii, biologic, emotional, chiar spiritual, si apoi fizic, practic, a fost mare si nesatisfacuta asa cum mi-as fi dorit. Apoi nevoia mea pentru mine si pentru copiii mei, de a respira un aer mai purificat care iar a fost nesatisfacuta, dat fiind faptul ca traim in topul celor mai poluate orase din Europa.

Apoi, au urmat starile de stres atunci cand: lasam bebelusul singur in pat, care abia invatase sa se intoarca, scenariile vizuale sau auditive cu plansul lui brusc ca si cum ar fi cazut iar mi-au dat fiori mormantali, momentele cand copilul mic TOT cerea (nu cred ca e mama sa nu se fi simtit coplesita macar o data de manifestarile dependentei copilului ei). Cand aceste dorinte ale copilului se suprapun si peste nevoile tale,  chiar pur fiziologice (vrei sa mergi la buda), atunci, apare frustrarea. Toate astea iti provoaca puternic sistemul nervos. Am scris despre acest subiect un pic si aici…

Cred ca e nevoie sa scriu si ce m-a ajutat sa depasesc toata aceasta perioada. In primul rand faptul ca micuta a crescut 🙂 Apoi, trairea emotiilor, gasirea si de timp pentru mine, de vorbit si chiar vizitat cu prietene, slujbele bisericesti, lecturarea articolelelor altor mame, cu care rezonam, si, desigur, propriul scris, si propria introspectie. Ca adjuvante „lumesti”, desigur, nelipsita cafea, cu lapte, cate un dulce (pe timpul sarcinii cu al doilea am simtit sa mananc multa ciocolata, cred din cauza stresului), si exercitii fizice, kinetoterapie, inot cand si cand dar si masaj.

Multumesc pentru invitatia de a scrie acest articol, sper ca va fi de folos viitoarelor mame, sau actualelor care poate mai cred, ca si mine candva, ca numai „lor li se intampla”.

Pe Ioana o puteti citi pe Jurnalul meu de mamica.  

Pe scurt..
thorns 2013825 1280 min - Cand m-a durut tot trupul
Nume Articol
Cand m-a durut tot trupul
Descriere
Cand devii mama inveti ce inseamna de fapt durerea... de orice, pentru ca te doare tot, fiecare oscior, fiecare respiratie.
Autor
Despre
Viata de mamica
Logo
1 - Cand m-a durut tot trupul
printfriendly pdf email button md - Cand m-a durut tot trupul

Comentarii

Comentarii

Nu rata articolele noi!
Inscrie-te la newsletter
Primeste in fiecare dimineata articolele
ca sa ai ce citi la cafea!

Iti poti sterge adresa oricand! Incearca!
close-link