8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil

tantrum 1 min - 8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil

Ieri, aproape de pranz Maria a facut un tantrum ca la carte: urlete de ziceai ca ii pici ceara fierbinte pe ea, trantit pe jos, lacrimi peste lacrimi si tipa un mare ‘nuu’ la orice incercam sa ii fac sa o calmez.

M-am uitat lung la ea, la degetul meu bandajat in pioneze, la Alexandru care nu intelegea de ce Maria reactioneaza asa si mi-au trecut intr-o fractiune de secunda prin cap tot ce am auzit despre tantrumuri ca ar fi: ‘Rasfat domne’! Prea rasfata o tineti’; ‘Copil prost crescut’; ‘Daca i-ati da o palma din cand in cand, sigur n-ar reactiona asa’; ‘I-o fi foame, sete, obosita…’

Ma scutur de ‘idei’, respir adanc, ma uit la ceas, era aproape ora de somn, o iau in brate si cu greu o duc la pat. Alex (sotul) avea de lucru, dar s-a intrerupt si a stat Alexandru pana m-am dus cu Maria

Urc cu greu scarile, 13 kg nu se cara usor intr-o mana, o pun in pat, ea da-i si mai tare cu urlete. Inchid repede geamurile, avem vecini cu copii dar inca mici, neajunsi la tantrumuri si nu prea inteleg cu ce se mananca, asa ca imi iau masuri de siguranta si ii feresc cum pot de scenele noastre.

Ma intorc la Maria care urla cu sughituri. Ma pun in pat langa ea si o intreb pe un ton cald si aproape in soapta daca vrea sa o iau in brate. Da din cap ca nu. Ii spun ca o astept pentru cand vrea ea si deschid bratele. Se uita la mine cu obrajii plini de lacrimi si ochii umflati si imi sare in brate. O strang la piept, imi lipesc obrazul de obrazul ei ud si o legan cu ultimele puteri. A stat asa cel putin 10 minute, in liniste, timp in care s-a linistit. Apoi mi-a aratat sa o lungesc in pat, m-am lungit cu ea si s-a culcat in bratele mele.

Ma gandesc cu groaza ca nu stiu ce as fi facut daca nu era Alex acasa.

Tips&tricks?

1. Aflati ce i-a declansat criza de plans. Cateodata poate fi foamea, oboseala, depasirea orei de somn, prea mult zahar (la noi nu e cazul, ca nu ii dau), suparare, durere, nemultumire.
2. Calmati-va pe voi pentru a putea calma copilul. Sigur ca intotdeauna primul impuls e sa urlam la copil, sa ii acoperim tipetele si eventual sa ii dam si vreo doua ‘in mama lui de copil rasfatat’. NU faceti asta! Respirati adanc si cautati solutii rapide care sa va calmeze: beti apa (regleaza bataile inimii); respirati adanc ca la gradinita, cu bratele deschise pentru a deschide toracele, ajuta la calmarea nervilor; bagati maninile in apa rece. Si mai mult va ajuta sa va uitati in ochii copilului vostru si sa-i vedeti neputinta.
3. Asezati-va la inaltimea lui pentru a va putea privi in ochi.
4. Vorbiti-i cat mai calm si cald, aproape in soapta. Va inceta sa tipe din cand in cand pentru a va auzi.
5. Puneti-i intrebari incercand sa aflati cauza disperarii lui.
6. Spuneti-i cat sunteti acolo pentru el, ca il intelegeti si ca bratele sunt deschise pentru a-l lua in brate,
7. Mangaiati-l si leganati-l pana cand se calmeaza.
8. La sfarsit spuneti-i cat il iubiti.

Cateodata trece mai repede, cateodata mai greu… Dar functioneaza!

Multa grija si iubire!

Pe scurt..
tantrum 1 min - 8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil
Nume Articol
8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil
Descriere
Cand copilul tau are un tantrum obiectivul tau principal este sa iti mentii calmul pentru ca mai apoi sa iti poti calma si copilul.
Autor
Despre
Viata de mamica
Logo
tantrum 1 min - 8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil
printfriendly pdf email button md - 8 pasi pentru calmarea tantrumului la copil

Comentarii

Comentarii

Nu rata articolele noi!
Inscrie-te la newsletter
Primeste in fiecare dimineata articolele
ca sa ai ce citi la cafea!

Iti poti sterge adresa oricand! Incearca!
close-link